Oltenia 17 august

|

Curierul de Ramnic (Valcea) - 3 proiecte în valoare totală de peste 5,3 milioane euro în cadrul Programului Operaţional Regional


Primăria Râmnicu Valcea va implementa trei proiecte ce fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, în valoare totală de peste 5,3 milioane euro în cadrul Programului Operaţional Regional.


În calitate de Organism Intemediar pentru Programul Operaţional Regional, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, organizeaza în data de 17 august 2010 evenimentul de semnare a trei contracte finanţate în cadrul domeniului major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană, al caror beneficiar este Primăria Râmnicu Vâlcea.


Contractele se vor semna în prezenţa Marilenei Bogheanu - Director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi primarul Romeo Rădulescu.


Prin HG 998/2008, municipiul Râmnicu Vâlcea a fost desemnat „Pol de dezvoltare urbană” şi are alocată suma de 38,20 milioane de euro pentru proiecte finanţabile prin POR .


Pentru accesarea acestor fonduri, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a întocmit Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) – document care stă la baza dezvoltării municipiului şi include nouă proiecte individuale, din care şapte au fost depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Regională. Trei proiecte, în valoare de peste 5,3 milioane de euro sunt semnate în cadrul evenimentului mai sus menţionat şi alte 4 se află în diferite etape de evaluare sau în precontractare.


Proiectul „Pod peste râul Olăneşti în prelungire strada Carol I”


Proiectul „Pod peste râul Olăneşti în prelungire strada Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi Strada Morilor” în valoare totală de 3.252.870,21 euro, din care 2.519.514,77 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă, va soluţiona circulaţia în zonă, având în vedere amplasamentul noului pod şi a celor două artere de legătură cu Calea lui Traian şi str. Morilor.


Prin acest proiect, noul pod peste râul Olăneşti în prelungire cu str. Carol I se va realiza la cca. 90 m distanţă amonte de podul existent (Podul Vinerii Mari), având o lungime de 76,10 m.


Trei benzi de circulaţie în acelaşi sens


Podul va avea trei benzi de circulaţie în acelaşi sens (directia N-S) şi se va continua pe partea dreaptă a râului Olăneşti cu o bandă de circulaţie spre str. Morilor şi trei benzi de circulaţie spre Calea lui Traian.


Noul pod şi arterele de legătură nou create vor fi prevăzute cu iluminat public, marcaj şi semnalizare rutieră specifică.


Proiectul „Artera de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti”


Proiectul „Artera de legătură între strada ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti” are o valoare totală de 1.210.499 euro, din care 916.555,35 euro repezintă finanţarea nerambursabilă.


În vederea fluidizării traficului din zona centrală a fost necesară realizarea legăturii rutiere între străzile Ştirbei Vodă şi strada Morilor. Această legătură se va realiza printr-un pod cu trei deschideri.


Proiectul va contribui la creşterea gradului de siguranţă a circulatiei, facilitarea accesului pietonilor şi a autovehiculelor, la reducerea poluării rezultate din emisii şi noxe, precum şi a poluarii fonice. De asemenea, va creşte calitatea serviciilor publice (salvare, pompieri), se va reduce suprasolicitarea prin trafic a zonei centrale a municipiului, se vor crea condiţii optime de desfăşurare a activităţii operatorilor de transport din zonă, un acces mai rapid la serviciile medicale, de învăţământ, administrative, juridice pentru populatia din zonă.


Proiectul „Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, la nivelul municipiului Rm. Vâlcea”


Proiectul „Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, la nivelul municipiului Rm. Vâlcea” are o valoare totală de 848.508 euro din care 634.355 euro reprezintă fianţarea nerambursabilă.


Acest proiect presupune instituirea unui sistem de supraveghere video cu dispecerat, care monitorizează 30 de zone cu risc criminogen sporit. Sistemul va cuprinde un număr de 80 de camere de supraveghere video, într-o perioadă de 9 luni, având în vedere incidenţa ridicată a faptelor penale şi contravenţionale comise pe raza municipiului.


Primăria Râmnicu Vâlcea mai are în derulare, în cadrul POR, un contract în valoare de 17,005,614.41 lei pentru reabilitarea si modernizarea Colegiului Naţional Alexandru Lahovari, finanţat în cadrul domeniului major de intervenţie 3.4- Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.


Până la această dată, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia au fost semnate 90 de contracte prin care se solicită finanţare nerambursabilă din POR de peste 226 milioane euro (situaţia include şi proiectele semnate astăzi).

Transilvania 17 august

|

Ziua de Cluj - TNL îi cere lui Buda să deblocheze dosarul lui Ridzi; Daniel Buda: "va fi analizat în septembrie"

Express Sibian (Sibiu) - Primaria Sibiu, captiva in contractul cu Industrial Software


Ziua de Cluj - TNL îi cere lui Buda să deblocheze dosarul lui Ridzi; Daniel Buda: "va fi analizat în septembrie"


O campanie de protest, „Lupul paznic la oi”, va fi organizată de TNL Cluj împotriva situaţiei în care dosarul de corupţie în care este cercetat fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob-Ridzi ar fi „ţinut la sertar” de preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, care este şi preşedinte al PDL Cluj.


TNL Cluj va împărţi în colegiul deputatului clujean hârtii în format A4 prin care liberalii spun că încearcă să-i încurajeze pe clujeni să-l contacteze direct pe Buda, prin telefon, e-mail sau scrisoare, şi să-i ceară explicaţii privind tergiversarea dosarului.



“Deputatul Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi preşedintele PDL Cluj, omul de încredere al lui Emil Boc, blochează în comisie, de mai bine de un an de zile, cercetările în dosarele de corupţie ale colegei sale de partid, Monica Iacob Ridzi, deputat PDL, acuzată de fapte grave: abuz în serviciu, fals intelectual, ştergerea urmelor ilegalităţilor”, arată preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL Cluj, Ioan Bîldea.


Bîrlea îi cere lui Buda “să renunţe la calitatea de apărător al corupţilor din Parlament şi să deblocheze ancheta penală în dosarele fostului Ministru al Tineretului, punând pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare ce începe astăzi, 16 august, rediscutarea cazului Ridzi”.



Buda spune în schimb că dosarul este programat pentru analiză "în prima jumătate a lunii septembrie". "Este vorba de al doilea dosar, pentru că primul a fost deja analizat, iar motivul pentru care nu a fost pus până acum pe ordinea de zi este că doamna Ridzi a fost însărcinată, a avut o sarcină cu risc. Dânsa a studiat dosarul şi va fi pus pe ordinea de zi în septembrie", a explicat Buda.


Express Sibian (Sibiu) - Primaria Sibiu, captiva in contractul cu Industrial Software


Milioane de lei se scurg în fiecare an spre firmele Industrial Software şi Indsoft din bugetul Sibiului pentru diverse lucrări sau achiziţii în sistemul informatic. Cu două luni în urmă firma a câştigat şi un mega–contract cu fonduri structurale de la Primăria Sibiu. Pe traseul firmei se intersectează la un moment dat chiar şi firma fostului viceprimar Eugen Mitea.


Din 1999 încoace, Primăria Sibiu este cumpărător de nădejde al produselor software, hardware şi alte componente de legătură de la firmele Industrial Software şi Indsoft SRL. Reprezentanţii municipalităţii au cumpărat mai bine de 11 ani materiale şi servicii de la această societate iar acum refuză să pună la dispoziţie sumele care s-au scurs de-a lungul anilor în contractele directe cu firmele deţinute de omul de afaceri Cristian Domşa. Mai mult, Primăria este captivă de mai mulţi ani în platforma de încasare a taxelor locale implementată de aceste societăţi, iar toate licitaţiile pentru upgrade-uri la sistemul informatic al Primăriei Sibiu pornesc de la detalii din caietul de sarcini cu caracteristicile pltaformei pusă la dispoziţie de Industrial Software.


Ultima realizare de aproape un milion de euro


La finele anului trecut, Primăria Sibiu a lansat o mega-licitaţie pentru sisteme de administraţie electronică, dar nu s-a prezentat decât un singur ofertant. Care este explicaţia? Specialiştii contactaţi de Express Sibian spun că „odată ce a început să lucreze pe o platformă nicio instituţie nu-şi mai permite să o conexeze la alt sistem, deci rămâne captivă la furnizorul primar”. Aşa a ajuns Primăria Sibiu să plătească aproape un milion de euro unei firme de apartament. Referitor la atribuirea contractelor „Implementarea conceptului de administraţie electronică la nivelul Municipiului Sibiu” în valoare de 1.674.757 lei fără TVA, respectiv „Extindere sistem informatic” în valoare de 2.099.594 lei fără TVA, reprezentanţii Primăriei ne comunică lucruri banale deja făcute publice pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice SEAP. „Proiectul este pe fonduri structurale. Există doi subcontractanţi Romtelecom şi Profesional Management Solutions. Contractul este însă semnat doar cu Industrial Software. Primăria nu are nici o relaţie directă cu subcontractanţii”, arată Primăria.


Fonduri europene la protejatul Primăriei


Istoricul relaţiilor contractuale dintre Primăria Sibiu şi această firmă este mai vechi chiar şi decât mandatul primarului Johannis, astfel că firma are contracte din 1999, când edil-şef era Dan Condurat. Ne-am adresat în acest sens cu o solicitare către Primărie pentru a ne lămuri câţi bani s-au dus către aceste firme şi care sunt contractele încheiate de Primăria Municipiului Sibiu sau instituţiile subordonate Consiliului Local al Municipiului Sibiu cu societăţile SC Industrial Software SRL sau cu firma Indsoft SRL începând din anul 1999? În mod surprinzător şi total în afara spiritului Legii 544 reprezentanţii primăriei ne comunică următoarele: „Conform artic. 12, alin 4, lit c din Legea 544 (cu modificările şi completările ulterioare) sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor informaţiile care privesc activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora poate aduce atingere principiului concurenţei loiale. Comunicarea contractelor încheiate şi a clauzelor acestor contracte poate aduce atingere principiului concurenţei loiale, motiv pentru care nu vă putem pune la dispoziţie informaţiile solicitate”, arată reprezentanţii Primăriei! Este lesne de înţeles că firma este protejată din moment ce municipalitatea motivează incapacitatea de a furniza informaţiilor cu principiile concurenţei pentru contracte din 1999.


Revenirea revenirii... fără Legea concurenţei, cu Legea Arhivelor


Cum a lovit brusc o simplă cerere în interesele municipalităţii astfel încât să nu primim un răspuns legal şi firesc la aceste întrebări nu ştim, dar la insistenţele noastre am reiterat solicitarea, la care municipalitatea invocă alte motive pentru care contractele şi sumele plătite către firma Industrial Software şi Indsoft nu pot fi divulgate din care rezultă actele adiţionale semnate fără nicio procedură concurenţială. „În baza Legii arhivelor, instituţiile publice au obligaţia elaborării unui nomenclator în care sunt specificate tipul de documente care trebuie păstrate şi perioada de păstrare. Astfel, Serviciul Informatică are obligaţia menţinerii contractelor timp de cinci ani. Din acest motiv vă comunicăm contractele închiate din anul 2005 până în prezent.

Dobrogea 17 august

|

Observator de Constanta (Constanta) - Alegerile, necesare in PDL Constanta


Liderii PDL Constanta nu mai vor interimatul senatorului Mircea Banias si cred ca se impun alegeri in partid


Si la nivel national sunt tot mai multi cei care contesta presedintia lui Emil Boc


Lucrurile par scapate de sub control in Partidul Democrat Liberal. Daca, la inceput, erau implicate cateva organizatii din tara – printre care si PDL Constanta – iata ca discutiile in contradictoriu si nemultumirile sunt exprimate in plan deschis de tot mai multi, iar conducerea centrala devine tot mai instabila. Numele lui Boc apare tot mai des in nemultumirile colegilor sai, asemeni senatorului Banias, in plan local. Modul in care fac politica cei doi lideri nu mai este pe placul colegilor de mai mult timp, iar amanarea alegerilor nu a facut decat sa incinga spiritele pedeliste. „Amanarea ne-a facut rau. Avem nevoie, poate, de oameni noi pentru a merge mai departe. Cred ca asa cum se intampla in organizatia de la Constanta, in acelasi mod stau lucrurile si la nivel central. Emil Boc nu mai corespunde politicii actuale, la fel cum credem noi despre Mircea Banias. Si unul, si celalalt vor puterea absoluta, dar nu sunt in stare sa o ia in asa fel incat sa-si multumeasca si apropiatii; vor tot si atat. Acesta este si motivul tuturor certurilor din partid”, spune unul dintre primarii PDL din judetul Constanta, pentru „Observator”.


Nu doar sefii administratiilor locale cred ca politica PDL este responsabila de dezastrul din sondajele partidului. Nici anumiti oameni nu mai sunt doriti in conducerea PDL. „De la centru nu ma intereseaza foarte mult, dar la Constanta ar trebui ca oameni ca Zanfir Iorgus, Constantin Chirila sau Elena Buhaiev sa se reorienteze. Nu mai corespund politicii timpului actual”, mai spune acelasi primar. Desi nu este convins ca e cea mai buna idee aceea de a discuta despre partid „pe surse”, pedelistul tine sa precizeze ca, „in foarte scurt timp, voi spune toate acestea la partid, tuturor celor care gresesc”.


“Cu cine sa il inlocuim pe Mircea Banias?”


Chiar si asa, fara Banias la sefia organizatiei, multi se tem ca nu au cu cine sa-l inlocuiasca. „Avem oameni, dar nu stiu cine ar putea face fata tuturor celor care s-au inscris in partid de cand e Banias interimar. A adus oameni, i-a impus pe unii, nepregatiti, in fata, strategic, sa-i aduca pe functii… Stiu ca vrea sa candideze Paul Branza! Mi se pare prea calm si deloc un politician al vremurilor noastre, in sensul ca nu ar putea tine in frau o organizatie plina de oameni care vor functii de varf. Pentru aceeasi functie si-a exprimat dorinta si Florin Mitroi, despre care am o parere buna, dar cred ca, dupa ultimul scandal din Consiliul de Coordonare Judetean, deja nu-si mai doreste, dar ramane sa vedem… Altii?!”, se intreaba sursa.


In aceste conditii, amanarea alegerilor interne ar putea aduce o instabilitate greu de gestionat in partid, iar alegerile urmatoare, cele mai slabe rezultate, pentru principalul partid aflat la guvernare. Nu trebuie omisa nici declaratia ministrului Dezvoltarii si Turismului, fost consilier al presedintelui tarii, care si-a exprimat nemultumirea vizavi de ceea ce se petrece in partid, la fel ca si Cristian Preda, Monica Macovei, Sulfina Barbu, Sever Voinescu si Radu F. Alexandru, de altfel.

Muntenia 17 august

|

Opinia (Buzau) - Patru primarii din judet au nesocotit amenintarile sefului Guvernului

Bitpress (Arges) - Prefectul se plange ca primarii ii dau afara oamenii plantati politic

Independent (Ialomita) - Politichia locală se pregăteşte de alegeri

Giugiuveanul (Giurgiu) - Primarul comunei Băneasa, Gheorghe Dorobanţu, a aflat de pe internet că a fost “transferat” la PDL

Jurnalul Giugiuvean (Giurgiu) - Un deputat giurgiuvean – cercetat de procurorii anticorupţie



Opinia (Buzau) - Patru primarii din judet au nesocotit amenintarile sefului Guvernului



Ieri a expirat termenul limita pana la care institutiile administrativ-teritoriale ar fi trebuit sa adopte noile organigrame. In ceea ce priveste judetul Buzau, din 87 de unitati administrativ locale, 83 au adoptat in consiliile locale noua organigrama. Exceptie fac Pardosi, Posta Calnau, Sageata si Unguriu, la ultima comuna mentionata primarul invocand ca se afla in concediu de odihna. Subprefectul Ovidiu Anghel ne-a declarat ca „la Pardosi, Posta Calnau si Sageata sedintele de consiliu local pentru adoptarea organigramei au loc abia astazi. Noi am transmis primariilor cifra de angajati in care trebuie sa se incadreze, dar nu au obligatia de a ne transmite cifra disponibilizarilor, ci de a se incadra in numarul de posturi. Adoptarea noilor organigrame este un prim pas, iar bugetul il vor primi pentru noile organigrame adoptate. De acum incolo urmeaza perioada de preavize si in care se vor incadra in numarul de personal impus. Deocamdata, din punct de vedere legal, si-au insusit Ordonanta 63 si au procedat la modificarea organigramei in sedinta de consiliu local“. In ceea ce priveste Consiliul Judetean, aici ca si la Primaria Municipiului Buzau, niciun angajat nu-si va pierde locul de munca.


Bitpress (Arges) - Prefectul se plange ca primarii ii dau afara oamenii plantati politic


Prefectul Gogu Davidescu ii acuza pe primarii argeseni ca nu stiu sa disponibilizeze cu... talent. Adica, in loc sa dea afara oameni angajati de ei (inclusiv rubedeniile), ii lasa fara loc de munca pe cei plantati politic din partea prefecturii. O prefectura din ce in ce mai politizata, de cand in fruntea ei a venit distinsul reprezentant al PDL, Davidescu fiind cel care suplineste intreaga relatie cu presa a filialei argesene a portocaliilor.


,,Unii primari, din ratiuni personale sau de alt gen, au desfiintat anumite functii absolut necesare in exercitarea activitatii si anume reprezentantul pentru Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Acesta era prins in schema primariilor, numai ca postul a fost desfiintat de catre multi dintre primari. Nu stiu cine, la o viitoare nenorocire, va raporta situatia catre ISU. Desfiintarea acestor posturi s-a facut pe criterii politice, intrucat reprezentantii erau desemnati de catre Prefectura, nu de catre primari” a declarat prefectul Davidescu.


Daca primarii nu vor reintroduce in schema postul cu pricina, Davidescu recomanda ca atributiile sa fie date viceprimarilor, pentru ca... ,,oricum nu prea au ce face. Daca primarul le da de lucru, bine, daca nu, viceprimarii aduna hartii, matura santul...”


Tot legat de disponibilizarile din sistemul bugetar, Davidescu a constatat si alte aberatii ale Ordonantei date de guvernul pe care il reprezinta: Serviciile de Evidenta a Populatiei au ramas cu o mana de functionari, care nu pot face fata volumului de munca. Probleme speciale sunt la Mioveni, Curtea de Arges si Costesti, care deservesc nu doar cetatenii localitatii, ci si pe cei ai localitatilor arondate. Prefectul spera la o corectare a Ordonantei in perioada urmatoare, dat fiind faptul ca problema este una la nivel national.


Independent (Ialomita) - Politichia locală se pregăteşte de alegeri


20000 de activişti de partid pentru electoralele din 2012


Cu sau fără criză, partidele politice locale au intrat în febra pregătirilor pentru alegerile locale din 2012. Deşi nu par să fi înţeles mare lucru din cei 20 de ani de pluripartitism trecuţi pînă acum, politicienii locali au învăţat că alegerile nu se cîştigă în lunile de campanie electorală dinaintea votului, ci în anii care le preced. Pentru că vrînd-nevrînd, alegerile locale din 2012 ne privesc direct, Independent a decis să monitorizeze pentru dumneavoastră prestaţia celor trei partide politice de pe eşicherul politic local. Ne propunem deci, în cei doi ani şi jumătate care ne mai rămîn pînă la alegeri, să-i aducem în faţa dumneavoastră pe reprezentanţii partidelor din toate cele 66 de unităţi administrative ale judeţului. Concluziile şi deciziile finale vă aparţin!


Organizaţii albe pentru alegeri negre


Startul reconstrucţiei organizaţiilor locale ale partidelor politice a fost dat încă din primăvară. Astfel că, la acest moment, fiecare dintre filialele judeţene se poate mîndri cu un număr impresionant de organizaţii, dar mai ales cu mii şi mii de membri cotizanţi, gata oricînd să-şi asume responsabilitatea susţinerii partidului pe care îl reprezintă la viitoarele alegeri electorale. Astfel, PNL, partidul care a reuşit în mod spectaculos la alegerile din 2008 să bată-n pragul a 20 de procente, are potrivit declaraţiilor oficiale fix 4898 de membri. PD-L se laudă cu 5500 de membri cotizanţi! Iar PSD, mai reţinut în declaraţii, ne aminteşte că la ultima numărătoare judeţul număra 10000 de membri şi 70 de mii de simpatizanţi.


Ce nu spun reprezentanţii filialelor locale? Încercăm să vă explicăm noi! În cazul PNL popularitatea filialei se concentrează, în ciuda aparentei distribuiri uniforme, doar în cîteva enclave şi se bazează exclusiv pe notorietatea primarilor (vezi cazul Feteşti, Urziceni sau Mihail Kogălniceanu). La un braţ distanţă, PD-L tocmai a finalizat, la ordinul expres al lui Blaga, cea mai mare operaţiune de cosmetizare a filialelor locale. Aşa se face că mai multe organizaţii din judeţ, fie că acestea există, fie că nu, au primit săptămînile trecute preşedinţi impuşi de la judeţ, dar plăsmuiţi după chipul şi asemănarea preşedintelui Cazacu. Mai lentă, social-democraţia locală a preşedintelui Ciupercă se mulţumeşte cu continuarea politicii de fidelizare a primarilor din portofoliu. Cele mai uzitate metode de fidelizare sînt, evident, şantajul politic şi alocările de fonduri publice.


Pulsul declaraţiilor politice


Evident, niciunul dintre liderii vizaţi de aprecierile noastre nu recunoaşte nimic din realităţile din teren. Ioan Martin, proaspătul preşedinte al PNL Ialomiţa, susţine că partidul pe care îl reprezintă nu este doar o forţă, ci şi o inteligenţă gata să preia conducerea judeţului şi să ofere soluţii: «Avem ce oferi şi avem şi soluţii. În patru-şase luni, cu un premier al PNL, România ar putea ieşi din criză. Iar soluţia este să se fure mai puţin sau deloc. Eu optez pentru deloc. Dacă nu va mai fura nimeni în România, vă garantez că ieşim din criză».


Mai precaut şi mai realist, liderul PD-L, Cazacu Marinică susţine că scopul democrat-liberalilor este să conserve cele 30 de procente obţinute la ultimele alegeri: «Sîntem conştienţi că actuala criză erodează Guvernul şi popularitatea partidelor. Nu putem decît să fim optimişti. Cred că la nivelul Ialomiţei nu se poate vorbi despre dominaţia zonală a unui partid sau a altuia. Sînt localităţi unde unul dintre primarii noştri este mai puternic şi localităţi unde ceilalţi au un reprezentat mai bun. Noi facem tot ce putem ca să ajungem pe prima poziţie».


Fript de propriile-i declaraţii publice, Silvian Ciupercă refuză să ofere amănunte privind organizaţia pe care o conduce şi viitorul politic al acesteia. O face pentru el unul dintre vicepreşedinţi, Ştefan Muşoiu: «Este prea devreme să vorbim despre candidaţii PSD. Probabil că vom prezenta echipa noastră la începutul anului viitor. Acum e prematur!».


Teoria chibritului


Dincolo de aparenţe, declaraţiile oficiale mai ascund un fapt... În ultima jumătate de an, fiecare dintre şefii locali ai partidelor politice a reuşit performanţa de a-şi cumpăra liniştea necesară pentru a conduce timp de doi ani şi jumătate. Ciupercă a făcut-o scandalos, falsificîndu-şi propriile alegeri, Martin a făcut-o prin compromis politic, aliindu-se cu Cristina Pocora, deputatul PNL de Ialomiţa, iar Cazacu raportînd la Centru reorganizarea tuturor filialelor locale din judeţ, fapt perfect adevărat pe hîrtie, dar fără consistenţă în teritoriu. Cu acest trecut, cei trei lideri politici locali se aşează la startul viitoarelor alegeri egali. Dincolo de criza economică şi de evoluţia politică a societăţii, performanţele lor depind exclusiv de modul în care vor reuşi să-şi construiască echipe de campanie puternice, capabile să facă orice pentru a cîştiga alegerile locale.


Paradoxal, în ciuda dezamăgirilor şi a nemulţumirii generale, aceşti oameni există. Şi chiar dacă nu sînt 20000, sînt suficent de mulţi şi de determinaţi pentru a nu precupeţi niciun efort pentru reuşita partidului. Există oameni care au făcut credite la bancă pentru a finanţa campaniile politice ale filialelor judeţene, războaie fratricide între familii înregimentate în partide politice diferite şi sute de fanatici politici manipulaţi seară de seară de sticla televizoarelor, gata oricînd să fure, să mintă sau să şantajeze pentru a cîştiga un vot. Un spectacol uman pe care promitem să-l urmărim în amănunt în anii următori, ca una dintre posibilele garanţii că la alegerile din 2012 vom vota în cunoştinţă de cauză.


Giugiuveanul (Giurgiu) - Primarul comunei Băneasa, Gheorghe Dorobanţu, a aflat de pe internet că a fost “transferat” la PDL


Primarul comunei Băneasa, Gheorghe Dorobanţu, a declarat pentru GIURGIUVEANUL, că a aflat şi el, astăzi, de pe internet, de “transferul” său de la PSD la PDL, care este şi gata parafat.


"Nu ştiu cum poate fi posibil un astfel de lucru, a precizat Gheorghe Dorobanţu, atâta vreme cât nu am avut nicio discuţie cu cineva de la PDL. Nu am vorbit cu Bogdan Cantaragiu, nu am vorbit nimic nici cu presa şi totuşi apar astfel de aberaţii. Nu am de gând să plec de la PSD şi nici nu mi s-a propus să trec la PDL, pentru că nu am discutat cu nimeni de la PDL pe această temă!”, a conchis edilul şef al localităţii Băneasa.


Jurnalul Giugiuvean (Giurgiu) - Un deputat giurgiuvean – cercetat de procurorii anticorupţie


Judeţul Giurgiu reapare în paginile ziarelor naţionale şi, ca de fiecare dată, nu este vorba despre relatări ale unor evenimente ce ne-ar face cinste, ci, dimpotrivă, despre „pete negre”; de această dată, „în vizorul” colegilor din presa naţională a intrat deputatul PDL Dan Pasat, despre care „Jurnalul naţional” de marţi, 10 august, a publicat un articol amplu, sub semnătura lui Alexandru Boariu. Potrivit jurnalistului citat, deputatul giurgiuvean este cercetat de procurorii DNA pentru şantaj. Iată integral textul articolului:


Deputatul PDL Dan Pasat, cercetat de procurorii DNA pentru şantaj


Dan Pasat, deputat PDL de Giurgiu şi membru marcant al organizaţiei PDL din acest judeţ, este cercetat penal de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru mai multe fapte penale comise în perioada 2007-2010.


Ales în 2009 deputat de Giurgiu din partea PNL, în februarie 2010 Dan Pasat a sărit în barca PDL. Gurile rele spun că Pasat a făcut acest “salt” tocmai pentru a se pune la adăpost, el fiind reclamat de mai mulţi cetăţeni din judeţ, inclusiv de unii dintre partenerii săi de afaceri, care-l acuzau de fapte penale grave. Însă, potrivit documentelor intrate în posesia Jurnalului Naţional, procurorul Paul Silviu Dumitriu, de la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, de la DNA, nu s-a lăsat impresionat de intrarea lui Dan Pasat în partidul aflat la putere şi i-a întocmit acestuia un dosar penal beton. Printre faptele de care este acuzat Dan Pasat figurează şantajul, faptă penală prevăzută de art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/ 2000. Pasat este acuzat, printre altele, că împreună cu unul dintre oamenii lui de casă, Marin Constantin, zis “Marian Boxerul”, a recurs la presiuni şi ameninţări pentru a-i convinge pe doi parteneri de afaceri să-i cedeze unele contracte, precum şi sume importante de bani.


Licitaţile pentru aducţiunea de apă – principala acuzaţie a procurorilor


Potrivit Ordonanţei întocmite la data de 26 iunie 2010 de procurorul Paul Silviu Dumitriu în dosarul nr. 283/P/2009, “începând cu anul 2007, între firma SC Agro Clas SRL Teleorman, reprezentată de părţile vătămate Ionel Adrian Marian şi Ionel Costin Ionuţ, şi firma SC Prod Invest SRL, reprezentată de numitul Dan Pasat, au avut loc diverse relaţii comerciale vizând lucrări de interes public, mai precis, lucrări de aducţiune a apei potabile în comunele Toporu şi Vărăşti, judeţul Giurgiu, la iniţiativa şi ca urmare a demersurilor persuasive ale lui Pasat Dan, acesta invocând sistemul relaţional pe care îl poate accesa, în vederea facilitării desfăşurării activităţilor comerciale vizate. Trebuie precizat că firma pe care o reprezenta numitul Pasat Dan, SC Prod Invest SRL, nu îndeplinea condiţiile legale de eligibilitate necesare câştigării licitaţiilor publice pentru respectivele lucrări de aducţiune a apei potabile.


În schimb, firma SC Agro Clas SRL avea atât experienţa necesară, cât şi logistica specifică derulării unor astfel de lucrări. Ca urmare, SC Agro Clas a câştigat licitaţiile organizate de autorităţile publice pentru executarea lucrărilor de aducţiune apă potabilă în comunele Toporu şi Vărăşti, judeţul Giurgiu. Însă, ulterior, în urma insistenţelor numitului Păsat Dan, firma Agro Clas a subcontractat părţi din contract firmei acestuia, Prod Invest SRL. Dar, deşi încasase, în trei tranşe, 2.100.000 RON, firma reprezentată de Dan Păsat nu executase toate lucrările prevăzute în contract”.


De aici a început un lung şir de intervenţii ale deputatului PDL Dan Pasat, multe în afara limitelor legale, atât pe lângă autorităţile locale, cât şi asupra “partenerilor” de afaceri, pentru a primi diverse contracte, precum şi mari sume de bani.


“Filmul” evenimentelor


Părăsind limbajul juridic al procurorului, redăm povestea pe scurt. Pe fondul presiunilor exercitate de Dan Pasat asupra celor doi “parteneri”, la sfârşitul lunii octombrie 2009, la sediul firmei fraţilor Ionuţ şi Marian Ionel s-a prezentat Dan Pasat, însoţit de “gorilla” sa, Marin Constantin, zis “Marian Boxerul”, plus un grup de presiune format din opt persoane. Folosind forţa şi ameninţând cu cuţitul, grupul l-a obligat pe Ionel Adrian Marian să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune apă potabilă în comuna Vărăşti şi a obţinut promisiunea că a doua zi Ionel Marian se va duce la Primăria Vărăşti, va încasa banii care i se cuvin la acel moment de pe urma executării lucrărilor şi îi va da lui Dan Pasat.


Din constatările procurorului reiese că deputatul Dan Pasat se purta cu primarii de comună şi cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale ca un veritabil vătaf, obligându-i să atribuie firmei la care era asociat diverse lucrări din bani publici şi fonduri europene. Iată ce mai consemnează procurorul în actele de cercetare penală: “Cercetările au stabilit cu certitudine implicarea învinuitului Pasat Dan în următoarele acţiuni infracţionale în perioada noiembrie 2009-martie 2010: i-a solicitat primarului comunei Toporu, numitul Barbu Teodor, să facă plăţi direct către firma sa, SC Prod Invest SRL, pe parcursul derulării contractului cu nr. 3839/14.11.2007, având ca obiect alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu.

Respectivul contract, în valoare totală de 3.848.719 RON, a fost câştigat iniţial de firma SC Agro Clas SRL. Însă, ulterior, părţile vătămate Ionel Adrian Marian şi Ionel Costin Ionuţ au cedat către firma lui Pasat Dan (am văzut în ce condiţii - n.r.) efectuarea unei părţi din lucrările asumate prin contract; i-a solicitat primarului comunei Bulbucata, numitul Liţă Nicolae, din acelaşi partid cu învinuitul (PDL - n.r.), să facă demersurile necesare pentru a fi făcute plăţi cu prioritate către firma în care învinuitul Pasat Dan figura ca asociat, SC Prod Invest SRL, pe parcursul derulării contractului cu nr. 3252/22.12.2008, în valoare de 1.517.705 RON, având ca obiect extindere sediul Primăriei comunei Bulbucata; i-a solicitat primarului comunei Bucşani, numitul Pătrăşescu Radu, să efectueze demersurile necesare pentru a fi făcute plăţi către firma în care învinuitul Pasat Dan era asociat, SC Prod Invest SRL, pe parcursul derulării contractului cu nr.1161/21.04.2009, având ca obiect construirea bazei sportive în comuna Bucşani; i-a solicitat primarului comunei Vărăşti, numitul Preda Vasile, membru al PDL Giurgiu, să efectueze demersuri în sensul favorizării firmei SC Prod Invest SRL, la care învinuitul Pasat Dan este asociat, pentru ca această firmă să obţină contractul având ca obiect construire bază sportivă Vărăşti.


Contractul în valoare de 1.517.705 RON a fost încheiat de Primăria Vărăşti cu firma Prod Invest SRL la data de 21.12.2009, firma învinuitului Păsat Dan fiind singura firmă care a participat la licitaţia publică organizată de Primăria comunei Vărăşti”.


Şi asupra primarului din comuna Letca Nouă, Maria Gheorghe, Pasat a exercitat presiuni pentru a i se atribui contractul având ca obiect construirea bazei sportive multifuncţionale. De asemenea, Pasat l-a determinat pe primarul din comuna Valea Dragului, Dragne Chiriţă, să-i atribuie contractul de construire a bazei sportive din comună. În valoare de 1.142.143 RON, contractul a fost semnat la data de 02.12.2009 între Primăria Valea Dragului şi SC Prod Invest SRL, firma deputatului Dan Păsat.


Pedelistul riscă pedeapsă cu închisoarea


Spaţiul nu ne permite să prezentăm toate faptele lui Dan Pasat consemnate de procuror. Potrivit încadrărilor la diferite articole din Codul penal, Pasat este pasibil inclusiv de pedeapsa cu închisoarea. Pe de altă parte, deputatul PDL i-a atras în acest dosar penal şi pe primarii Liţă Nicolae, comuna Bulbucata, Maria Gheorghe - Letca Nouă, Pătrăşescu Radu - Bucşani, Preda Vasile - Vărăşti, Dragne Chiriţă - Valea Dragului, Drăgan Virginia - Mârşa, pentru care procurorul a decis extinderea cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 Cod penal.


În timpul cercetărilor, aceşti primari au făcut afirmaţii mincinoase sau nu au spus tot ce ştiu cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi. De asemenea, au fost extinse cercetările pentru complicitate sau mărturie mincinoasă şi asupra numiţilor Radu Anca, administratorul SC Prod Invest SRL, Radu Mihail şi Pandele Costel, specialişti- consultanţi în achiziţii publice, Ghergheleci Ionel, director coordonator al Gărzii Financiare - Giurgiu, Cantaragiu Bogdan, liderul PDL Giurgiu şi deputat, coleg cu Dan Păsat

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB