Agerpres - Neamţ: USL
şi-a desemnat candidatul la funcţia de primar la Doljeşti
PSD Neamţ a validat, joi, candidatura lui Iosif Saitan la
funcţia de primar al comunei Doljeşti, după ce postul a rămas vacant în luna
octombrie după decesul fostului edil.
Iosif Saitan va candida din partea USL şi, cel mai probabil,
va avea doi contracandidaţi, de la PDL şi PP-DD. Liderii celor două partide au
declarat că încă nu au stabilit candidaţii pentru funcţia de primar dar că până
la sfârşitul săptămânii vor face acest lucru.
Alegerile în comuna Doljeşti vor avea loc pe 3 februarie, în
aceeaşi zi fiind programate scrutine locale şi în judeţele sau localităţile
unde primarii sau preşedinţii consiliilor judeţene au fost aleşi parlamentari.
'Ne organizăm în aşa fel încât pe 20 ianuarie să declanşăm
campania electorală care să ne conducă la câştigarea alegerilor şi la
continuitate, ţinând seamă de faptul că din anul 1990 primăria din Doljeşti a
fost condusă de către primari PSD', a declarat, pentru AGERPRES, deputatul PSD
Ioan Munteanu.
Iosif Saitan are 56 de ani şi este absolvent al Facultăţii
de Drept iar între anii 1989-2012 a fost secretarul comunei Doljeşti.
Agerpres - Galaţi:
Autospeciale noi pentru Serviciul de Ambulanţă
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi a fost dotat cu
patru autospeciale noi, care înlocuiesc salvările vechi cu norma depăşită, a
declarat, joi, directorul instituţiei, Mihai Polinschi.
Potrivit acestuia, este vorba despre trei maşini marca Citroen,
de tip B1 şi B2, şi de una marca Volkswagen, de tip C.
'Autospecialele au fost achiziţionate de către Ministerul
Sănătăţii. Deşi nu ştim încă valoarea exactă a investiţiei, preţul estimativ al
unei ambulanţe este de aproximativ 80.000 euro', a spus Mihai Polinschi.
El a precizat că dacă în cazul autospecialelor de tipul B
personalul medical nu trebuie să aibă în mod obligatoriu şi un medic, în timpul
intervenţiilor, pentru ambulanţa de tip C prezenţa unui medic cu o pregătire
specială este obligatorie.
Noile maşini le înlocuiesc pe cele vechi care au depăşită cu
peste zece ani norma de casare.
'Ambulanţele înlocuite au parcurs peste 300.000 de kilometri
şi, ca urmare a utilizării aproape fără întrerupere, prezentau numeroase
probleme tehnice. Astfel, cele patru maşini noi ne erau mai mult decât
necesare', a afirmat Polinschi.
Şeful SJA Galaţi a mai spus că dacă în privinţa dotărilor
lucrurile merg spre bine, încadarea cu personal lasă de dorit.
'Pentru că posturile în Sănătate au rămas blocate, ducem o lipsă
acută de angajaţi. Chiar dacă în acte am avea nevoie de 415 oameni, personalul
încadrat în momentul de faţă este de doar 215 angajaţi', a menţionat Polinschi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu