Bucovina - 10 ianuarie 2013

|

News Bucovina - Sedinta CL Suceava privind taxele locale, amanata pentru a doua oara
Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Suceava în care urmau a fi dezbătute proiectele de modificare a taxelor locale a fost amânată pentru a doua oară. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că s-a decis amânarea şedinţei de joi pentru sâmbătă, în condiţiile în care Ordonanţa adoptată miercuri de Guvern intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Edilul-şef a precizat totodată că s-a decis şi amânarea, de vineri până luni a datei de la care se pot încasa taxele şi impozitele locale pentru acest an.
Ion Lungu a spus că va propune CL Suceava să nu majoreze taxele locale. El a arătat că va propune CL Suceava un proiect de hotărâre prin care taxele locale vor fi aduse la nivelul minim stabilit prin HG 1903/2012 prin care acestea au fost indexate cu 16,05 la sută reprezentând rata inflaţiei din ultimii trei ani, iar apoi, având în vedere prevederile Ordonanţei de Guvern adoptată în şedinţa de miercuri, acestea se vor diminua la nivelul din 2012.
Consiliul Local (CL) Suceava a decis, marţi, amânarea discuţiilor privind stabilirea cuantumului taxelor locale şi a stabilit să se întrunească, joi, aştepâtând ca Guvernul să adopte o ordonanţă care reglementează regimul taxelor şi impozitelor locale. Primarul propusese, la şedinţa de marţi, în baza HG 1309 din 27 decembrie 2012, majorarea cu 16,05 la sută a taxelor locale şi un al doilea proiect de hotărâre de reducere cu 25 la sută a taxei de salubritate. Ion Lungu aprecia că în acest fel taxarea locală nu va creşte semnificativ, iar familiile cu peste cinci membri vor plăti chiar mai puţin. După decizia consilierilor locali de a amâna o decizie privind stabilirea cuantumului taxelor locale, primarul şi-a retras cele două proiecte de hotărâre.
Consiliul Local Suceava a votat, în 19 decembrie 2012, ca taxele locale pentru 2013 să nu se modifice, dar după ce Guvernul a adoptat în 27 decembrie HG 1093 prin care cuantumul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani. Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa care stabileşte că “pentru anul 2013″ autorităţile locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale şi amenzilor prevăzute în hotărârea de guvern aprobată în 2012, “cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pentru anul 2012″.

Monitorul de Botosani - Primăria poate ajuta Consiliul Judeţean în activitatea de deszăpezire
Primăria Botoşani poate ajuta Consiliul Judeţean în activitatea de deszăpezire, aşa cum a procedat şi la finalul anului trecut, în localitatea Răchiţi. „Dacă domnul președinte Florin Țurcanu nu va face față în problema deszăpezirii, îi vom oferi sprijinul Primăriei, mai ales dacă se va ajunge din nou în situația în care viața unor cetățeni să fie pusă în pericol. În astfel de cazuri, vom ajuta necondiționat Consiliul Județean cu utilaje de deszăpezire și combustibil cum am mai făcut-o anterior când am străpuns barajul de zăpadă care se formase în zona localității Răchiți, unde rămăseseră înzăpezite mai multe familii din Botoșani”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Cât priveşte fondurile deţinute de municipalitate pentru deszăpezire, Ovidiu Portariuc e explicat că încearcă să își facă treaba cât mai bine.
„Eu nu fac supoziții despre cum ar fi arătat drumurile județului dacă aș fi fost în locul domnului președinte Țurcanu. Eu sunt primarul municipiului Botoșani și încerc să-mi fac aici datoria cât mai bine. Nu ne ajută cu nimic dacă ne uităm în ograda vecinului. Cel mai important este să te organizezi bine, să mobilizezi toate resursele într-un mod rațional și  mai ales să fii mereu prezent în mijlocul acțiunii zi de zi ca să te asiguri că totul decurge așa cum trebuie. Dacă nu faci așa, lucrurile îți vor scăpa de sub control, chiar dacă ai de 10 ori bugetul Primăriei”, a mai precizat Ovidiu Portariuc. Reacţiile primarului vin după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că primarul are 1000 de miliarde de lei venituri proprii, cu care "poţi să le iei la oameni zăpada automat, pe bandă rulantă, când a nins, pleacă zăpada".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB