Oltenia 7 aprilie

|

Arena Valceana - Liderii PD-L au mâinile pătate cu sângele unui tată de doar 42 de ani, din comuna Laloşu

Arena Valceana - Liderul PNL Râmnicu Vâlcea nu calcă pe bătături PCC-ul mai mult decât a făcut-o până acum

Arena Valceana - Ce motiv ar avea Ion Cîlea să trădeze interesele PSD-ului?

Arena Valceana - Jenică Poenaru, preşedintele PC Vâlcea, comunist, mason şi afacerist

Arena Valceana - Bulacu îl susţine pe Boc, Rădulescu merge pe mâna lui Blaga, iar Jurcan nu se grăbeşte să ia o decizie

Arena Valceana - Consiliul Judeţean Vâlcea a rămas fără bani pentru cofinanţări, iar Pedeliştii din CJ sunt nemulţumiţi de modul în care PSD şi PNL repartizează fondurile

Arena Valceana - Mihai Persu nu este sincer în ceea ce-l priveşte pe Ion Matei

Arena Valceana - Conservatorii vâlceni, cobai în interiorul USL

Arena Valceana - Liberalii susţin că nu i-au propus lui Ion Matei funcţia de viceprimar

Criterii Valcea - Şeful liberalilor argeşeni îi dă ţeapă primarului din Băbana

Criterii Valcea - Cum l-a folosit ca pe o cârpă politrucul Cîlea pe universitarul Remus Grigorescu

Vocea Valcii - Deputatul Aurel Vlădoiu consideră închiderea spitalelor o barbarie

Vocea Valcii - Frâncu, senatorul „sălciilor plângătoare şi al lalelelor triste” nu e bun de primar

Vocea Valcii - „Desfiinţarea rafinăriei de la Piteşti va bloca producţia de bitum din România”, susţine deputatul Buican

Vocea Valcii - Stănculescu şi Gheorghe au primit „eject” din PC

Impact Real Valcea - Fondul de risc pentru accidente si boli profesionale, in atentia senatorului Coca

Impact Real Valcea - Cilea si Buican au inceput campania pentru Consiliul Judetean

Ziarul de Valcea - Senatorul Emilian Frâncu este interesat de reforma în domeniul asistenţei sociale

Lupa Mea Dolj - Stroe: În mod tragic, Guvernul blochează accesul românilor la serviciie de sănătate

Lupa Mea Dolj - Stroe: Boc a pus gând rău puterii judecătoreşti. Încearcă să anuleze hotărârile instanţelor

Gorjeanul - Vlaicu: “Promovăm profesioniştii la deconcentrate, pentru asigurarea serviciilor publice de calitate”

Pandurul Gorj - Dispute între „baronul“ Călinoiu şi "traseistul politic“ Morega

Pandurul Gorj - Alianţa USL de la Gorj, între analize şi propuneri


Arena Valceana - Liderii PD-L au mâinile pătate cu sângele unui tată de doar 42 de ani, din comuna Laloşu

În această dimineaţă, în zona Bălceşti, s-a întâmplat o dramă. Din cauza deciziei Guvernului PD-L de a închide singurul spital cu linie de gardă din zonă, un bărbat în vârstă de doar 42 de ani a murit.

Ion Sanda locuia în comuna Laloşu şi a fost adus la Spitalul din Bălceşti de un vecin şi câteva rude, după ce acesta a acuzat nişte dureri de cap. Ajungând, însă, la poarta unităţii sanitare, pacientul a constatat că totul era închis. După câteva momente, bărbatul a fost transportat la ambulanţă, care se afla în imediata apropiere a spitalului. Medicii de familie de acolo erau asaltaţi cu alte zeci de cazuri şi nici nu dispuneau de aparatura necesară pentru a interveni foarte eficient. Minutele se scurgeau şi, în acelaşi timp, se scurgea şi viaţa din cetăţeanul de doar 42 de ani. Singura speranţă era ca una dintre cele două ambulanţe plecate la Drăgăşani cu alţi pacienţi să se întoarcă în timp util sau ca elicopterul SMURD solicitat de primarul Ion Curelaru să fi ajuns la Bălceşti atunci când i-a promis de la Ministerul Sănătăţii.

Prima ambulanţă care s-a întors de la Drăgăşani a ajuns la Bălceşti la 15 minute după ce pacientul a murit. La faţa locului, se strânseseră câteva zeci de locuitori din zonă, care nu mai ştiau cum să-şi verse nervii pe Guvern, pe liderii PD-L, pe prefectul Petre Ungureanu şi pe şefa DSP Vâlcea, cei la îndemâna cărora a stat decizia de închidere a Spitalului din Bălceşti şi care nu au avut curajul de a da ochii cu cei cărora le-au făcut atât de mult rău. Drama familiei Sanda a fost amplificată de faptul că bărbatul a murit chiar sub ochii copiilor săi. Aceştia învăţau la şcoala de lângă ambulanţă, iar când au auzit ce se petrece au fugit de la ore.

Tot la Spitalul din Bălceşti, cu câteva zile înainte, alţi doi pacienţi, printre care şi un copil, au ajuns în stare destul de gravă. Pentru că spitalul fusese închis de Guvernul Boc, copilul a fost transportat la Spitalul din Horezu, aflat la o distanţă de aproape 100 de kilometri, iar în acest moment se află în comă, pentru că nu a primit îngrijiri medicale la timp. Într-o situaţie la fel de nefericită se află şi celălalt bolnav. Primarul Ion Curelaru şi directorul Spitalului Bălceşti, Gabi Popescu, au apreciat că această dramă ar fi fost evitată dacă Guvernul n-ar fi închis spitalul, în luna martie 2011.

Pentru toate aceste situaţii, guvernanţii au avut explicaţii mai mult decât jalnice. Ministrul Sănătăţii declara azi că a suplimentat numărul de ambulanţe pentru Bălceşti, însă, în realitate, pentru cei peste 50.000 de locuitori din zonă nu sunt disponibile în acest moment decât două, adică cele vechi.

În ultimele luni, presa vâlceană a încercat să-i convingă pe liderii PD-L că decizia de a desfiinţa Spitalul din Bălceşti este una foarte proastă şi pune în pericol viaţa multor oameni, dar, din păcate, pedeliştii au făcut tot ceea ce i-a tăiat capul. Previzibilele consecinţe au început să apară.

Arena Valceana - Liderul PNL Râmnicu Vâlcea nu calcă pe bătături PCC-ul mai mult decât a făcut-o până acum

Emilian Frâncu se teme să nu fie călcat de un 4×4 pe trecerea de pietoni

Emilian Frâncu nu are de gând să intre în greva foamei dacă Guvernul Boc va continua să trateze superficial problemele de la Oltchim şi Arpechim.

Liderul PNL crede că „nu aşa se rezolvă lucrurile”, ci prin „insistenţe, chiar şi zilnice dacă e cazul, ale tuturor reprezentanţilor comunităţii, la Bucureşti”. „Dacă noi, parlamentarii din Vâlcea şi Argeş, indiferent că suntem PNL, PD-L sau PSD, şefii celor două consilii judeţene şi ai prefecturilor, conducerea Oltchim, mergem foarte des la Bucureşti şi la CE pentru a susţine această cauză, inclusiv prin intermediul europarlamentarilor noştri, avem mai multe şanse de reuşită. Nu prin greve sau alte gesturi de acest tip. Trebuie să fim mai uniţi şi să nu renunţăm la luptă”, a apreciat liderul PNL Râmnicu Vâlcea. Acesta a mai spus că instituţiile statului nu trebuie să mai tolereze sau să încurajeze acţiunile PCC împotriva Oltchim, ci să reacţioneze ferm, în sensul sprijinirii combinatului chimic. „După cum ştiţi, eu am sesizat Serviciului Român de Informaţii câteva lucruri, zic eu, foarte importante, care demonstrează că acţiunile PCC sunt nu numai împotriva Oltchim-ului, ci şi a intereselor naţionale. Sper ca SRI să-şi facă datoria. Mai mult de atât eu nu vreau să mă implic în relaţii cu servicii secrete, pentru că, la un moment dat, cine ştie, vine un 4×4 şi mă calcă pe trecerea de pietoni. Mă gândesc că poate nu e momentul, acum, să fac acte de eroism. Oricum, eu zic că gestul meu este unic. Nu cred că mai e un parlamentar care să se fi dus la SRI să semnaleze cu lucruri concrete un caz care ţine de trădarea intereselor economiei naţionale”, a adăugat parlamentarul PNL.

Arena Valceana - Ce motiv ar avea Ion Cîlea să trădeze interesele PSD-ului?

În a doua parte a săptămânii trecute, social-democraţii din Râmnicu Vâlcea l-au sacrificat pe Remus Grigorescu pentru a-l proteja pe Ion Matei. Aceştia s-au opus intrării fostului prefect în competiţia pentru funcţia de primar, în perspectiva alegerilor locale din anul 2012, deşi ştiau foarte bine că, cel puţin în momentul de faţă, liderul filialei municipale este cotat cu cele mai mici şanse de victorie într-o eventuală confruntare cu Emilian Frâncu (PNL) şi Romeo Rădulescu sau Eusebiu Veţeleanu (PD-L).

Pesediştii din Râmnic i-au încheiat forţat cariera politică lui Remus Grigorescu

După şedinţa Consiliului Municipal al PSD Râmnicu Vâlcea, în interiorul organizaţiei, a început un puternic curent de discuţii în legătură cu decizia pesediştilor conduşi de Ion Matei. Neoficial, mai mulţi primari şi lideri PSD au apreciat că hotărârea colegilor lor de la municipiu este una total greşită, împotriva intereselor partidului, a statutului PSD şi a democraţiei, iar Ion Cîlea ar fi trebuit să intervină pentru a încuraja competiţia în interiorul partidului, nicidecum transformarea acestuia într-un fel de SRL. Totodată, ei şi-au exprimat temerea că cineva ar fi putut să-i bage în cap lui Ion Cîlea falsa idee că, în condiţiile în care, la Râmnicu Vâlcea, PSD ar avea un competitor bun şi ar câştiga dreptul de a propune candidatul USL în lupta pentru funcţia de primar, atunci şansele sale de a obţine un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean ar fi compromise.

Se pare că preşedintele CJV şi al PSD Vâlcea a picat în această capcană, fără ca, vreo secundă, să se gândească la consecinţe, la riscurile pe care şi le asumă în cazul pierderii Râmnicului pentru a treia oară de când conduce organizaţia.

Primarii şi liderii din teritoriu nu doresc ca PSD să ofere din nou „pe tavă” Râmnicul

Dacă pentru organizaţiile PSD din teritoriu, a picat ca un trăsnet vestea că Ion Cîlea ar fi oferit la schimb, tacit sau altfel, funcţia de primar pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, pedeliştii şi liberalii s-au pus pe chefuit imediat după ce au aflat că, în bătălia electorală de la Râmnicu Vâlcea, pesediştii vin cu un candidat „subţire”, cu un trecut plin de insuccese şi impus de un grup restrâns de membri, care au luat o decizie pripită, fiind ghidaţi mai mult de interesele personale sau de grup.

Din nefericire, social-democraţii nu au curajul să-şi spună nemulţumirile nici măcar în interiorul partidului şi încearcă să-i transmită lui Ion Cîlea anumite mesaje prin intermediul presei. Ei şi-ar dori în acest moment ca liderul lor să conştientizeze că neimplicarea sa, compromisurile pe care le acceptă şi deciziile pe care uneori le ia pun în pericol partidul şi chiar şi propria sa candidatură pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.

În ultimii ani, Ion Cîlea s-a schimbat foarte mult şi acceptă prea multe compromisuri

Ce-i drept, Ion Cîlea pe care îl ştiam acum 3-4 ani ar fi făcut tot ceea ce i-ar fi stat în putere pentru a include în sondajul intern cât mai mulţi social-democraţi de primă linie. Şi-ar fi convins toţi colegii cu şanse de a câştiga alegerile în municipiu să intre în competiţie. I-ar fi determinat pe Remus Grigorescu, Aurel Vlădoiu, Sorin Ghiţă, Constantin Pârvu etc să arate că PSD este o forţă în Râmnicu Vâlcea, nu o cloacă a cărei mentalităţi a rămas captivă în trecutul post-decembrist.

Conform statutului PSD, ultimul cuvânt îl va avea Comitetul Executiv Judeţean

Potrivit specialiştilor în statutul PSD-ului, decizia CM al PSD Râmnicu Vâlcea poate fi anulată sau menţinută de Comitetul Executiv al organizaţiei. Dacă forul superior va decide să respecte „voinţa” social-democraţilor din municipiu, iar Ion Cîlea va continua să se complacă în această situaţie, atunci Ion Matei va trebui să dovedească cumva că n-a intrat în această luptă pentru a-şi vinde partidul în pragul alegerilor, chestiune de care a mai fost suspectat şi în 2008, an în care, în cursa electorală pentru primărie, s-a situat pe locul trei, după Mircia Gutău şi Bogdan Pistol.

La scurtă vreme după aceea, întâmplător sau nu, firma sa primea comenzi de zeci de miliarde de la constructorii care câştigau licitaţiile grele şi executau cele mai bănoase lucrări din oraş.

Arena Valceana - Jenică Poenaru, preşedintele PC Vâlcea, comunist, mason şi afacerist

Jenică Poenaru (venerabil – Loja Demnitate şi Frăţie) – om de afaceri, Atlas Airlines şi preşedinte al Confederaţiei Patronatului Român, fost director al Aeroportului Băneasa în 1989, fost director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române

Postarea lui Daniel Constantin în fruntea PC n-a adus nimic bun pentru această formaţiune politică, ba din contră, imediat după aceea, foarte multe organizaţii s-au dezbinat, cum s-a întâmplat şi la Vâlcea, unde partidul a sărit din lac în puţ.

Din cauza unui împrumut pe care Bogdan Deaconu nu i l-a returnat lui Gheorghe Nicolae, s-a ajuns la demiterea lui Mircea Stănculescu din funcţia de preşedinte al PC Vâlcea, iar mai târziu chiar la excluderea celor doi din partid, deşi aceştia investiseră bani grei pentru relansarea PC în judeţul nostru. În locul lui Stănculescu, Daniel Constantin l-a instalat în fotoliul de preşedinte pe Jenică Poenaru, un out sider, paralel cu ceea ce se întâmplă în judeţul Vâlcea. De altfel, se aude că singura sa legătură a acestuia cu Vâlcea era prietenia sa cu fostul prefect Mircea Perpelea, care, din păcate, nici dacă ar vrea, n-ar mai putea să-l ajute, de mai bine de o săptămână el fiind internat în stare destul de gravă într-un spital din străinătate.

Aceasta nu ar fi însă singura problemă a noului preşedinte al PC Vâlcea. Căutând în sistemele inteligente câteva date despre el, am aflat că este mason în Loja Demnitate şi Frăţie, din Bucureşti, a fost şef al AACR până în 2004, când a fost dat afară, iar potrivit HotNews.ro, cât timp a muls la autoritate, avea şi o firmă de brokeraj, Atlas, prin care a sponsorizat cam cu un miliard de lei campania PSD. Tot el dădea publicitate la presă, de parcă AACR-ul ar fi avut concurenţă. Înainte de Revoluţie, Jenică era mare comunist, evenimentele de atunci prinzându-l cu secera şi ciocanul în suflet şi simţiri.

Cu un astfel de om în frunte, PC Vâlcea are toate şansele să se reformeze, să se reinventeze şi să se relanseze. Sanchi!

Arena Valceana - Bulacu îl susţine pe Boc, Rădulescu merge pe mâna lui Blaga, iar Jurcan nu se grăbeşte să ia o decizie

Democrat-liberalii vâlceni au undă verde să voteze cu cine vor la alegerile naţionale ale PDL, programate în perioada 14-15 mai. Cel puţin aşa susţine preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, care a menţionat săptămâna trecută că nu va proceda ca alţi colegi din ţară şi nu îşi va controla delegaţii la cabinele de vot pentru a vedea cu cine au votat.

Dorel Jurcan a criticat atitudinea liderilor judeţeni ai PDL care au început să iasă public şi să anunţe că filialele pe care le conduc „votează cu X sau cu Y”. „Am stabilit prin vot ca organizaţia din Vâlcea să susţină toate moţiunile, urmând ca fiecare să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa. Unii poate ştiu deja cu cine vor vota, alţii vor lua o decizie după ce vor fi prezentate moţiunile. Mi se pare eronat şi chiar un mijloc de a-şi face imagine, atitudinea unor colegi din ţară care fac declaraţii publice că respectivele organizaţii vor merge cu un anumit candidat. Nu are cum să ştie un preşedinte de organizaţie cum votează toţi delegaţii”, a spus Dorel Jurcan.

Organizaţia de Vâlcea va merge la Bucureşti cu 26 de delegaţi, 16 dintre ei urmând să fie stabiliţi prin vot, în cadrul Colegiului Director, ce va avea loc pe 15 aprilie. Chiar dacă preşedintele PDL Vâlcea a evitat să spună cu cine va vota la alegeri, deja majoritatea democrat liberalilor s-au orientat. De exemplu, nici de data aceasta, Romulus Bulacu, prim-vicepreşedintele PDL şi liderul organizaţiei municipale Romeo Rădulescu nu sunt pe aceeaşi undă de lungime. Bulacu a declarat că va merge pe mâna lui Emil Boc, în timp ce Rădulescu va vota cu Vasile Blaga. Nu vi se pare cool?

Arena Valceana - Consiliul Judeţean Vâlcea a rămas fără bani pentru cofinanţări, iar Pedeliştii din CJ sunt nemulţumiţi de modul în care PSD şi PNL repartizează fondurile

Suma de 15.388 mii lei din cota de 21 la sută din impozitul pe venit încasat de la bugetul de stat la nivelul judeţului Vâlcea şi din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale s-a dovedit a fi insignifiantă în comparaţie cu necesităţile celor 89 de primari.

După repartizarea acestor sume, Consiliul Judeţean Vâlcea a anunţat că nu mai există fonduri pentru a plăti cofinanţarea unor proiecte. Din cele 89 de localităţi, 85 au apucat să primească bani pentru cofinanţarea proiectelor de infrastructură. Restul, în mare parte conduse de pedelişti, au rămas cu ochii în soare, motiv pentru care democrat liberalii din Consiliul Judeţean s-au arătat nemulţumiţi de modul în care Ion Cîlea, preşedintele CJV, a repartizat fondurile.

Municipiul Drăgăşani a primit cea mai mare sumă

Ei l-au acuzat pe social democrat că, voit, a vitregit unele localităţi. Rând pe rând, consilierii PDL au ţinut să anunţe că nu vor vota proiectul de hotărâre. „Nu mi se pare normal să vitregeşti o localitate sau alta şi nici nu ştiu cum s-au împărţit banii, pentru că nu am participat la această acţiune. Mi se pare destul de deplasat şi vreau doar să menţionez că atunci când colegii liberali se aflau în opoziţie, eu m-am luptat şi pentru localităţile conduse de primari PNL. Cred că ar trebui să ţinem cont de toate primăriile, indiferent de coloratura politică a primarilor”, a declarat Aurel Simion, consilier judeţean PDL.

Majoritatea localităţilor au primit între 150 şi 200 mii lei, deşi au existat şi excepţii, ca de exemplu Primăria Păuşeşti Măglaşi şi Primăria Scundu, care au obţinut câte 300 mii lei. Municipiul Drăgăşani a primit cea mai mare sumă de la Consiliul Judeţean, 500 mii lei, bani care vor fi folosiţi pentru reparaţiile unor drumuri şi continuarea construcţiei noului Palat al Culturii.

Iuliana Moise a intervenit pentru oraşele Horezu şi Băbeni

Nici Iuliana Moise, consilier judeţean PDL, nu s-a putut abţine să nu îi reproşeze lui Ion Cîlea că participă la o repartizare subiectivă a fondurilor. „Domnule preşedinte, aş vrea să încercaţi, alături de comisiile de specialitate, să fiţi cât de cât realist în urma asocierii cu celălalt partid, opozanţii noştri, pentru că discrepanţele dintre localităţi sunt foarte mari şi vă dau un exemplu: Horezu, care are numai 30 mii lei şi Băbeniul, 40 mii lei, localităţi conduse de primari PDL, iar la polul opus, Drăgăşani, care are 500 mii lei. Ce vă faceţi domnule preşedinte dacă anul viitor, doamne fereşte, câştigaţi alegerile în aceste localităţi?! O să luaţi două localităţi neamenajate”, a spus Iuliana Moise.

Acuzaţiile reprezentanţilor PD-L l-au enervat foarte tare pe preşedintele CJ Vâlcea, care a precizat că a ţinut cont şi de banii pe care unii primari i-au primit direct de la Guvernul PD-L. Ion Cîlea a explicat că primarii PDL au obţinut cei mai mulţi bani pe proiecte de hotărâre direct de la Guvern, 1.071 miliarde lei vechi. În schimb, primarii PSD au primit doar 7,12 miliarde lei vechi, iar cei PNL doar 6,17 miliarde lei vechi. „Am fost foarte atent când am făcut repartizarea banilor, am ţinut cont de toate elementele, inclusiv de banii veniţi de la Guvern. Banii ştim foarte bine că se împart după culoarea politică, de la Guvern. Eu nu fac aşa ceva, am încercat să îi dau doar după necesitate şi urgenţă”, a replicat preşedintele CJ Vâlcea. Totodată, acesta a precizat că, înainte să împartă banii, le-a solicitat tuturor primarilor să-i prezinte programele care necesită cofinanţări şi le-a cerut să traseze proiectele cu adevărat importante. „Nu mai am un leu de unde să dau bani pentru cofinanţări. Sper doar că vom avea încasări mai bune, deşi în ultima lună, ele au scăzut cu 40 la sută şi sunt îngrijorat”, a atenţionat Ion Cîlea.

Arena Valceana - Mihai Persu nu este sincer în ceea ce-l priveşte pe Ion Matei

Schema USL pentru Primăria Râmnicului este completă, după ce şi social democraţii şi-au stabilit propunerea pentru sondajul de opinie ce urmează a fi realizat la vară sau cel târziu la toamnă. Emilian Frâncu – PNL, Ion Matei – PSD şi Mihai Persu – PC. Dacă CE al PSD Vâlcea va valida propunerea făcută de Consiliul Municipal al Partidului Social-Democrat, aceasta este formula în care competitorii USL vor fi trecuţi în sondaj.

Desemnarea lui Gigi Matei ca şi candidat al PSD nu reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă, rămâne de văzut dacă opţiunea pesediştilor din municipiu va fi validată de Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene. Până una-alta, adversarii PSD-ului ţopăie de bucurie, dar încearcă să-şi mascheze bucuria, de teamă că pesediştii ar putea reveni asupra deciziei luată. De exemplu, în ceea ce priveşte hotărârea PSD Râmnicu Vâlcea, Mihai Persu, liderul organizaţiei municipale a PC, care, de asemenea, speră să ajungă primar al oraşului, a avut un punct de vedere pe care mulţi în consideră lipsit de sinceritate. Acesta a afirmat că, în cazul în care Gigi Matei va fi candidatul USL pentru Primăria Râmnicului, va fi obligat să îi facă chiar şi campanie social-democratului Asta în condiţiile în care şi copiii de clasa a doua ştiu că, din cauza lui Matei, Mihai Persu a renunţat la calitatea de membru PSD. „Cred că, pe parcursul timpului, s-au înţeles greşit anumite lucruri. Eu nu am nici o problemă cu nimeni şi mai ales în a colabora cu Gigi Matei. Chiar dacă el nu va fi candidatul, şi Emilian Frâncu va reprezenta USL, la fel, nu voi avea nici o problemă. Pot face campanie alături de Gigi Matei sau Emilian Frâncu. Repet, nu am nimic personal cu domnul Matei. Mă gândesc că nici el nu are cu mine”, a spus, sec, Mihai Persu.

Arena Valceana - Conservatorii vâlceni, cobai în interiorul USL

Pe fondul instabilităţii din interiorul PC Vâlcea, există riscul ca nici alegerile de anul viitor să nu le aducă nimic bun conservatorilor vâlceni. Deja unii social-democraţi şi liberali vorbesc pe la colţuri că toate funcţiile importante se vor împărţi frăţeşte între aceste două partide, dacă USL va câştiga alegerile, ceea ce înseamnă că reprezentanţii PC ar putea rămâne din nou pe dinafară. Deşi unii dintre ei visează la funcţii de viceprimari sau consilieri, există şanse foarte mari ca PC, cel puţin la Vâlcea, să rămână doar cu numele în această alianţă, deci fără a avea prea multe beneficii. Sigur însă că liderii conservatori s-au cam obişnuit ca, din colaborările cu celelalte formaţiuni, să nu se aleagă cu nimic. Ultima lor alianţă, cea cu PSD, le-a lăsat cel mai amar gust, pentru că social democraţii au luat tot ce se putea în materie de funcţii. În final, liderii judeţeni ai PC au luat decizia a rupe colaborarea cu PSD. După aproape un an, aceştia au fost forţaţi de conducerea centrală a PC să redevină „cobaii” PSD-ului.

Arena Valceana - Liberalii susţin că nu i-au propus lui Ion Matei funcţia de viceprimar

Emilian Frâncu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al Râmnicului, susţine că nu i-ar fi propus lui Ion Matei, reprezentantul PSD în această competiţie, funcţia de viceprimar.

„Să vedem, întâi, dacă intră în Consiliul Municipal, pentru că este destul de greu în acest moment să accezi pe o listă atât de onorantă, unde trebuie să ai o viziune, trebuie să te gândeşti nu numai la interesele personale, ci şi ale râmnicenilor. Eu îi doresc din tot sufletul să ajungă pe lista aceasta de consilieri municipali. Dacă ajunge, evident, voi putea apela oricând la experienţa vastă pe care o are în administraţie”, a afirmat liderul municipal al PNL.

Emilian Frâncu a mai spus că, în cazul în care, nu va fi candidatul USL pentru funcţia de primar, va susţine reprezentantul uniunii ca şi când el însuşi s-ar afla în luptă.

Liberalul a explicat, totodată, că o propunere pentru funcţia de viceprimar nu i-a avansat nici conservatorului Mihai Persu. În ceea ce priveşte „pensionarea” din politică a profesorului Remus Grigorescu, Emilian Frâncu a precizat că „în legătură cu acest aspect, trebuie întrebaţi Ion Cîlea şi Gigi Matei”, cei doi lideri PSD cunoscând motivele pentru care fostul prefect a fost scos pe tuşă.

Criterii Valcea - Şeful liberalilor argeşeni îi dă ţeapă primarului din Băbana

Bebe Ivan, primarul din Băbana, îi trimite lui Ion Popa o scrisoare prin care îşi anunţă demisia din toate funcţiile şi îi mai trage şi cîteva înjurături, drept argumente.

Zic de înjurături, pentru că Popa nu a făcut public conţinutul scrisorii, dar ce altceva poate să conţină o scrisoare pe care o ascunzi şi pe care o pui pe seama "stresului" la care este supus primarul? Ceva laude?

Aşadar, de ce îl înjură Bebe Ivan pe Popa şi de ce acceptă Popa să fie înjurat şi mai şi găseşte justificări?

Din punctul de vedere al lui Bebe Ivan, scrisoarea a fost o provocare, a încercat să obţină o demitere, o excludere spectaculoasă din partid, mizînd pe reacţia emoţională a şefului liberal. În timp, Bebe Ivan nu a făcut un secret din intenţia lui de a se muta la PD-L, dacă în felul ăsta obţine finanţare pentru cîteva lucrări în comună. Cum nu putea să plece prin demisie, pentru că şi-ar fi pierdut funcţia, a încercat să obţină o demitere care l-ar fi pus la adăpost de prevederile legii statutului aleşilor locali.

Dar ţeapă!

Ion Popa nu numai că nu s-a supărat, încît să-l excludă din partid, dar i-a mai găsit şi scuze!

„Ne-a trimis o scrisoare însă eu prefer să consider că nu am citit-o. Oamenii sunt stresaţi şi presaţi pe toate direcţiile şi deocamdată nu comentez în niciun fel decizia acestuia. Sunt presiuni uriaşe care se fac asupra primarilor, directorilor de şcoli, funcţionarilor publici, firmelor private. Consider că asta a fost reacţia ulterioară acestor presiuni uriaşe care se fac, iar eu aştept să revină la sentimente mai bune.“

Domnul Ion Popa a fost obligat să înghită ce i-a dat primarul din Băbana, pentru că excluderea acestuia din urmă din partid şi din Uniune ar fi nu numai o notă proastă pentru organizaţia liberalilor argeşeni, dar ar putea deveni un exemplu molipsitor şi pentru alţi primari supuşi "unor presiuni uriaşe", şi cărora Ivan le-a deschis mintea cum să facă.

Criterii Valcea - Cum l-a folosit ca pe o cârpă politrucul Cîlea pe universitarul Remus Grigorescu

Aşadar, s-a decis, pentru candidatura la Primăria Râmnicului vor concura din partea PSD Gigi Matei şi din partea PNL Emilian Frâncu. USL având şanse mari, cel puţin pe hârtie, să câştige războaiele electorale din 2012, Matei şi Frâncu s-au impus şi i-au dat la o parte pe Remus Grigorescu şi Bogdan Pistol. Dacă Pistol a lăsat impresia că s-a resemnat, Grigorescu şi-a dorit nominalizarea şi probabil nu înţelege nici acum de ce a fost dat la o parte îm favoarea unuia mai slab ca el. Cu permisiunea domniei sale, încerc să îl ajut să înţeleagă.

Aş începe prin a-l întreba de ce el, conferenţiar universitar, om tânăr şi cu viitorul în faţă, cum se zice, a mers pe mâna unui individ total opus ca stil şi destin pe nume Ion Cîlea. Cum de nu şi-a dat seama intelectualul Grigorescu că politrucul Cîlea îl foloseşte pentru a lăsa impresia că apreciază tinereţea şi valoarea intelectuală ? În fond, Cîlea l-a manipulat pe Grigorescu impingându-l în bătălii greu de câştigat, utilizându-l drept trompetă a propriilor sale frustrări, anihilându-i personalitatea şi schimonosindu-l până la a nu mai putea fi recunoscut. Noi toţi cei care comentam fenomenul politic vedeam toate aceste lucruri, le spuneam dar fără ecou.

Remus Grigorescu a fost intelectualul pe care grobienii din partid l-au marginalizat şi îl vor mai marginaliza încă. Un scurt mandat de prefect într-un guvern de care PSD nu va dori să îşi aducă aminte, a fost bucăţica de zahăr cu care a fost răsplătit singurul universitar din PSD Vâlcea, singurul tânăr cu adevărat de carte şi de carieră din această organizaţie.

Acum, politic vorbind, Grigorescu e un om sfârşit. Probabil că i s-a promis un post de viceprimar sau vreun colegiu imposibil de câştigat. Vorbe goale. Acceptând să îşi lege destinul de Cîlea, rafinatul şi promiţătorul Remus Grigorescu va ieşi definitiv de pe scena politică o dată cu falsul şi ignobilul său protector. Păcat, fiindcă abia de acum înainte Grigorescu ar fi putut avea totul.

Vocea Valcii - Deputatul Aurel Vlădoiu consideră închiderea spitalelor o barbarie

Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, a afirmat că închiderea forţată a celor aproximativ 70 de spitale din toată ţara se face într-un mod barbar, total haotic şi fără pic de respect pentru zecile de mii de pacienţi. Din punctul său de vedere, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar trebui să se autosesizeze şi să declanşeze o anchetă asupra deciziei Ministerului Sănătăţii de-a evacua bolnavii din spitale. „Imaginile cu nou-născuţi, mame şi bătrâni scoşi cu forţa din spital sunt halucinante! Este o atrocitate să muţi nou-născuţi din maternitatea Caritas spre unităţi medicale care nu sunt pregătite să îi primească. Felul cum sunt evacuaţi bolnavii din spitalele care devin – printr-o decizie total inumană a guvernării portocalii – azile de bătrâni este un atentat la viaţă, regimul politic patronat de Traian Băsescu arătând că dictatura nu ţine cont de nimic! Populaţia României, mai ales românii din zonele rurale, nu ştiu nici acum care sunt motivele reale care stau la baza acestei măsuri haotice. Ministrul Attila Cseke a procedat total eronat luând decizia descentralizării cu orice preţ înaintea închiderii spitalelor mici, împlinind dorinţa administraţiei din zonele preponderent maghiare de-a lua definitiv în posesie şi administrare aceste unităţi sanitare. Nu s-a avut deloc în vedere autonomia locală de care regimul Băsescu a tot vorbit, fiind total ilegal faptul că nu s-a dat posibilitatea autorităţilor locale să încerce să asigure viabilitatea spitalelor prin atragerea personalului minim necesar pentru acreditare şi plata suplimentară a acestuia din fondurile locale. Ceea ce se întâmplă în unităţile spitaliceşti din toată ţara este ilegal! Aduc în sprijinul acestei afirmaţii o prevedere a Legii 95 privind domeniul sănătăţii, prin care se arată clară că „spitalele publice se înfiinţează şi se desfiinţează prin hotărâre de Guvern iniţiată de Ministerul Sănătăţii Publice cu avizul Consiliului Local, respectiv judeţean după caz. Dacă un CL sau CJ nu doreşte închiderea unui spital, nu se întâmplă lucrul acesta. Fie că locuiesc la Oţelu Roşu, Anina sau Bocşa, la Drăgănești-Olt sau Bălcești-Vâlcea, la Turda, Babadag sau Bicaz, sute de mii de români din zonele mai puţin urbanizate au nevoie de asistenţă medicală de calitate. Desfiinţarea acestor spitalele mici este o măsură ipocrită a Ministerului Sănătăţii, deoarece se face în condiţiile în care procesul de acreditare a unităţilor sanitare, impus prin lege, este îngreunat în mod deliberat de către Guvern”, a opinat deputatul PSD

Vocea Valcii - Frâncu, senatorul „sălciilor plângătoare şi al lalelelor triste” nu e bun de primar

Degeaba visează cu ochii deschişi

CANDIDATURĂ. Senatorul liberal Emilian Frâncu dă semne tot mai accentuate de slăbiciune politică. În urmă cu doar câteva săptămâni, parlamentarul a fost desemnat de biroul politic al PNL pentru a candida la funcţia de primar al municipiului, după ce senatorul s-a agitat luni în şir să le demonstreze colegilor că merită „onoarea” ce i se acordă. În cele din urmă, din lipsă de personalităţi politice marcante, liberalii au acceptat, deşi, mulţi dintre ei nu sunt încântaţi de alegerea pe care au fost nevoiţi să o facă.

Visul de-o viaţă al lui Emilian Frâncu, acela de a fi preşedintele Consiliului Judeţean, s-a prefăcut în pulbere după ce, în 2008, a pierdut competiţia în faţa colegului său din Senat, Dorel Jurcan, şi a câştigătorului competiţiei electorale, Ion Cîlea. Lovitura a fost atât de grea încât, vorbesc gurile rele, omul vorbea singur pe stradă de supărare, întrebându-se cum de a devenit atât de impopular. De fapt, senatorul nu a avut niciodată o imagine prea bună şi asta nu neapărat datorită faptului că vorbeşte mult şi se isterizează, ci pentru că, zic unii, a batjocorit toate relaţiile de prietenie pe care le-a avut vreodată. Frâncu este un adversar redutabil, şi asta pentru că are mereu gura mare, nu numai pentru politicienii din alte partide, ci şi pentru cei din formaţiunea politică proprie pe care-i priveşte ca pe nişte duşmani, pregătiţi oricând să născocească conspiraţii împotriva sa. Desigur, totul se petrece doar în mintea sa.

Deşi se află într-o alianţă politică cu USL a cărei autoritate şi importanţă suntem convinşi că nu o recunoaşte şi nici nu o acceptă, senatorul „trestiilor plângătoare şi al lalelelor triste”, ce plastici am devenit!, Frâncu nu pare deloc dispus să facă campanie pesediştilor care vor candida pentru funcţiile de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean. Mai mult, nu de mult, el şi-a arătat colţii la Ion Matei, spunând: „E cam greu acum să intri în Consiliul Local şi sunt curios dacă Ion Matei va reuşi să fac acest lucru”. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că nici social-democratul Matei nu-l înghite aproape deloc pe Frâncu, despre care nu a avut niciodată cuvinte de laudă.

Frâncu e din ce în ce mai jenant

Ceea ce nu înţeleg cei doi este că, cel puţin deocamdată, nu s-a stabilit candidatul oficial din partea USL la Primăria Râmnicului, iar luptele intestine din interiorul PSD şi PNL, de a-l desemna pe cel care va intra în competiţie pentru fotoliul de edil, sunt inutile. Decizia finală în acest sens va veni de la centru indiferent de intensitatea cu care Frâncu şi Matei visează să conducă destinele acestui municipiu.

Este foarte interesant de văzut, deşi putem să anticipăm pe de acum, cum îşi va face campanie „Măndel” Frâncu. Singurul mod pe care-l cunoaşte pentru a-şi face imagine este de a administra pupături tuturor celor pe care-i întâlneşte în cale, ameţindu-i cu promisiunile sterile şi debitul verbal cu care îşi exprimă ideile. Iar atunci când vine vorba de a-şi face campanie, raportându-se la adversarii săi politici, este în natura firii Frâncului să atace sub centură, să jignească şi să muşte din gâtul duşmanilor. Şi apoi, e al dracului de greu să ne imaginăm că un individ care are minimă experienţă în administraţia publică poate să conducă un municipiu precum Râmnicu Vâlcea, unde se ivesc, la tot pasul, zeci de probleme cotidiene. Lipsa sa de viziune politică este dovedită şi de felul în care şi-a conceput programul politic electoral, care seamănă, mai degrabă cu o compunere scrisă stângace. Spicuim câteva pasaje: Cenuşiul blocurilor, cel puţin pe mine, mă deprimă. Prin anveloparea blocurilor, putem da acestor cartiere uitate “modernitate, culoare şi viaţă”. Reabilitarea blocurilor, pe lângă economiile importante în bugetul fiecărei familii, ar da fiecărei zone, poate, o culoare unică, proprie, specifică locuinţelor tradiţionale vâlcene. Ne-ar trebui foarte puţin să facem din Râmnicu Vâlcea un oraş al festivalurilor! Prin extensia sa metropolitană se pot organiza aici festivaluri folclorice, de teatru, de poezie, de muzică rock sau folk, de artizanat şi tradiţii populare, de film documentar şi arte vizuale şi chiar de muzică clasică. Tradiţii şi oportunităţi avem suficiente ca să atragem în fiecare lună, aici, mii şi mii de turişti”. Patetic!

Vocea Valcii - „Desfiinţarea rafinăriei de la Piteşti va bloca producţia de bitum din România”, susţine deputatul Buican

OPINIE. Deputatul liberal Cristian Buican consideră că miza desfiinţării rafinăriei de la Piteşti nu e neapărat faultarea Oltchim, ci eliminarea bitumului românesc de pe piaţa europeană. Parlamentarul susţine că reprezentanţii OMV Petrom au dat statului român un termen de şase luni pentru a le face o ofertă pentru rafinăria de la Arpechim Piteşti şi că în cazul în care Guvernul nu va manifesta interes pentru cumpărarea acesteia, austriecii vor să vândă la fier vechi toate instalaţiile şi echipamentele, iar amplasamentul îl vor folosi pentru amenajarea unor spaţii de depozitare.

În opinia lui Cristian Buican, care, de altfel, a şi participat la negocierile de la Piteşti, statul român va trebui să dea curs invitaţiei OMV Petrom. „În caz contrar, închiderea rafinăriei va avea consecinţe nefaste nu numai asupra economiei judeţului Argeş, ci şi asupra noastră, a vâlcenilor, pentru că de funcţionarea pirolizei de la Arpechim şi a rafinăriei depinde şi funcţionarea combinatului chimic Oltchim”. Am spus că vina le aparţine în special pedeliştilor pentru că actualii guvernanţi au continuat şi chiar au amplificat nişte greşeli făcute în trecut, când s-a privatizat Petrom-ul. În ultimii doi-trei ani, ei au tot minţit că ajută Oltchimul. Nu numai că pedeliştii n-au ajutat până acum combinatul, dar i-au făcut şi mari deservicii. Sper, sincer, că îşi vor spăla păcatele acţionând corect măcar de această dată. Cineva spunea la Piteşti că ar trebui vreo 300 de milioane de euro pentru repornirea la capacitate a acestui sistem (Arpechim-Oltchim), gândit să funcţioneze ca un tot unitar. 100 de milioane pentru repornirea rafinăriei, 100 de milioane pentru asigurarea capitalului de lucru, care, sigur, se adaugă la efortul financiar aferent cumpărării rafinăriei şi întreţinerii ei. Domnul director general de la Oltchim, Constantin Roibu, a avansat o sumă cu mult mai mică, probabil pentru că dumnealui este persoana care cunoaşte cel mai bine acest sistem. Probabil că, şi din această cauză, la prima parte a discuţiilor, dânsul nu a fost invitat. Vreau să vă spun că imediat după ce l-am avut şi pe el alături de noi, cei de la Petrom au cam rămas fără argumente. Pentru că se tot plângeau că rafinăria îi solicită foarte mult din punct de vedere financiar şi că înregistrează pierderi colosale din cauza asta, la un moment dat, noi le-am propus să o vândă statului român pe un preţ modic: un euro sau un leu. Mie mi s-a părut o ofertă de bun simţ, mai ales că, în contractul de privatizare, OMV se angaja să facă nişte investiţii în retehnologizare şi în sensul protecţiei mediului, investiţii pe care nu le-a făcut niciodată la Arpechim şi nici în alte părţi. Poate doar la Petro Brazi… Mai mult decât atât, în contractul de privatizare, se preciza foarte clar că, în situaţii de criză, austriecii nu au voie să facă disponibilizări, să închidă rafinării, adică ceea ce fac ei acum”, a spus deputatul Cristian Buican.

Se doreşte subminarea economiei româneşti

În plus, deputatul liberal crede că desfiinţarea rafinăriei de la Piteşti va bloca producţia de bitum din România, lucru care va genera un nou monopol din afară pe piaţa materialelor de construcţii. „Mi-e teamă că se doreşte închiderea cu orice preţ a rafinăriei, cum şi PCC-ul doreşte închiderea Oltchim-ului. De ce? Pentru că, astfel, s-ar elimina bitumul românesc de pe piaţa europeană. Bitumul românesc este cel mai bun din Europa. E, poate, un pic mai scump, dar este de cea mai bună calitate. Dacă se închide rafinăria de la Piteşti, lucrurile sunt foarte clare. Modernizarea drumurilor naţionale, europene, construcţia de autostrăzi în România nu se va mai putea face decât cu bitum din import. Şi ştiţi cine ni-l dă? Austriecii care ne anunţă că doresc să închidă rafinăria din Piteşti şi cărora statul român le-a dat Petrom-ul aşa cum li l-a dat. Asta e miza!”, a conchis liberalul.

Vocea Valcii - Stănculescu şi Gheorghe au primit „eject” din PC

Persu are drum liber să viseze la candidatura la funcţia de edil al municipiului

DECIZIE. Mircea Stănculescu şi Nicu Gheorghe au fost excluşi din PC Vâlcea în urma unei decizii a Biroului Executiv al partidului. Jenel Poenaru, preşedintele interimar al formaţiunii politice, susţine că foştii săi colegi ar fi sustras o serie de documente interne de partid, din raţiuni necunoscute. Conservatorul a declarat că în cazul în care actele nu vor fi înapoiate se vor adresa justiţiei.

Marţi, 5 aprilie 2010, a fost o zi plină pentru conservatorii vâlceni. După ce am fost anunţaţi de preşedintele interimar al partidului, Jenel Poenaru, că Stănculescu şi Gheorghe au fost traşi pe linia moartă, la sediul PC s-a desfăşurat o a doua conferinţă de presă susţinută de eternul visător la funcţia de primar al municipiului, Mihai Persu.

Referindu-ne, pentru început, la declaraţiile lui Poenaru referitoare la excluderea celor două personaje mai sus amintite, trebuie spus că redactorii publicaţiei noastre au adus, cu mai multă vreme în urmă, în atenţia opiniei publice aceeaşi problemă ridicată şi de preşedintele interimar, cea a dispariţiei unor documente importante din sediul PC. Scriam la acea vreme că Gheorghe şi Stănculescu, în încercarea de a se comporta dictatorial, au pus lacătul pe uşa sediului, refuzând să permită accesul membrilor cu putere de decizie în incinta PC. „Nicu Gheorghe şi Mircea Stănculescu au fost chemaţi la discuţii de către membrii Biroului Executiv al partidului, însă, din păcate, doar Nicu Gheorghe a vrut să vină. Mai există o problemă. Am constatat că din sediul partidului, lipsesc foarte multe acte, care presupunem că se află în posesia domnului Stănculescu. Vrem să-i trimitem o scrisoare, în care să-l rugăm să le înapoieze. Dacă nu se întâmplă acest lucru, ne vom adresa instanţei de judecată”, a afirmat preşedintele interimar al PC Vâlcea, Jenel Poenaru. El a mai spus că, deocamdată, nu s-au decis asupra unui candidat pentru Primăria Râmnicului, însă, susţine el, vor face toate demersurile posibile pentru a propune candidatura lui Mihai Persu. „Ne dorim foarte tare să avem un candidat pentru fotoliul de primar al Râmnicului. În cazul în care Mihai Persu iese bine în sondaje şi are un procent bun, atunci vom face toate demersurile pentru a-l impune, din partea alianţei, pe dumnealui. Dacă nu se întâmplă aşa cum ne dorim noi, vom susţine, aşa cum este şi normal, candidatul USL. De asemenea, vom aştepta şi rezultatele sondajului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi, în funcţie de acesta, vom decide ce rămâne de făcut în continuare. Îi cunosc bine pe Cristian Buican şi Ion Cîlea şi sunt absolut convins că vâlcenii vor decide cine va fi viitorul şef al CJ”, a mai spus Poenaru.

Persu a făcut „inventarul” mizeriei din oraş

Mihai Persu, care a organizat şi el o conferinţă de presă la scurt timp după cea în care s-a făcut anunţul excluderii lui Stănculescu şi Gheorghe, a afirmat că este nemulţumit de faptul că în oraş este mizerie. El este de părere că de această sarcină ar trebui să se achite viceprimarul pedelist, Eusebiu Veţeleanu. Mai mult, conservatorul susţine că a făcut, personal, „inventarul” mizeriei din oraş, într-o zi însorită de primăvară când a luat oraşul la pas. „Acţiunea municipalităţii «Săptămâna curăţeniei» mi-aş fi dorit să fie una de succes. Din păcate, această acțiune a fost un alt scop pentru că, așa cum vedeți și dumneavoastră, în fiecare zi și eu la rândul meu am luat orașul la pas și am văzut că este murdar. Îmi pare rău să fac această constatare. Există mai multe lucruri pe care i le-am adus în atenție domnului primar, și anume, că sunt multe spații verzi care arată dezastruos și care, în continuare, au aspect de maidan. Râmnicul s-a făcut remarcat de lungul anilor ca fiind unul dintre cele mai frumoase și curate orașe și îmi pare rău să constat că nu avem parte de aceleași aprecieri în continuare. Din punctul meu de vedere cred că domnul Rădulescu ar trebui să-l pună la muncă pe domnul Vețeleanu. Iar dacă i-ar da și această zonă, curăţenia străzilor din oraș, lucrurile ar merge mai bine”, a opinat Persu.

De asemenea, el a precizat, deşi doar cu jumătate de gură, că în cazul în care nu va fi candidatul USL pentru Primăria Râmnicului, fapt ce i-ar declanşa o adevărată dramă interioară, îl va susţine pe cel al alianţei, chiar dacă nu-i plac prea tare personajele Frâncu şi Matei. „Sunt în relaţii bune cu majoritatea foştilor mei colegi din PSD, aşadar nu cred că voi avea probleme în a colabora cu liberalii sau cu social-democraţii. PDL dispune de mulţi bani şi logistică. Din punctul meu de vedere, pentru a câştiga, noi trebuie să le prezentăm oamenilor idei şi proiecte viabile”, a conchis el.

Impact Real Valcea - Fondul de risc pentru accidente si boli profesionale, in atentia senatorului Coca

În activitatea parlamentară din această săptămână a senatorului pesedist Laurenţiu Coca se numără şi întrebarea adresată ministrului Muncii,Familiei şi Protecţiei Sociale, Ion Botiş referitoare la modul în care s-au cheltuit banii colectaţi la fondul de risc pentru accidente şi boli profesionale.

”Domnule ministru, asiguraţii pentru riscuri de accidente şi boli profesionale au dreptul, potrivit legii, la prestaţii de reabilitare medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, reabilitare şi reconversie profesională, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, pentru trecerea în alt loc de muncă, pentru reducerea timpului de muncă, compensaţii, despăgubiri sau rambursări de cheltuieli. În practică, persoanele accidentate sau care contactează o boală profesională şi îndreptăţite la unele din prestaţiile prevazute de lege se plâng de faptul că autorităţile fie nu acordă drepturile cuvenite, fie le acordă doar parţial şi cu mare întârziere. În acest mod, legea, nefiind aplicată în spiritul şi litera sa, nu-şi atinge finalitatea. Angajatorii, persoane juridice şi fizice, achită cotele la categoria de risc, fie că iau măsuri de reducere sau nu a riscului, iar asiguraţii se zbat singuri cu urmările accidentelor şi bolilor profesionale. În acest context, vă rog, domnule ministru, să prezentaţi o situaţie privind: 1) ponderea, procentuală, a cheltuirii veniturilor din fondul de risc de accidente şi boli profesionale, pe anul 2010, pe tipuri de prestaţii realizate, precum şi 2) gradul de colectare a cotelor de contribuţii, pe persoane juridice şi persoane fizice, eventualele deficite sau excedente”, cere parlamentarul vâlcean.

Bani pentru Biserica Cuvioasa Parascheva din Bărbăteşti

La Secretariatul de Stat pentru Culte, în atenţia secretarului de Stat Nicolae Adrian Lemeni, a ajuns zilele trecute o solicitare legată de sprijin financiar pentru un lăcaş sfânt din judeţul Vâlcea. Decizia suplimentării bugetului cu cele 25 milioane lei alocate de către Guvern, Secretariatului de Stat pentru Culte, luată cu o săptămână în urmă, dă speranţă şi locuitorilor din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, se spune în textul adresei trimisă de senatorl Coca Laurenţiu.

Nu de alta, dar în urmă cu aproximativ un an a fost depus la Secretariatul de Stat pentru Culte Bucureşti, dosarul cu nr.617/01.02.2010, pentru alocarea unei sume de bani în vederea finalizării lucrărilor la Biserica ,,Cuvioasa Parascheva’’, satul Măleni, comuna Bărbăteşti. Iar în urma răspunsului la întrebarea din data de 22.11.2010, adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, s-a comunicat: ,,aria de competenţă revine în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009, precum şi a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 22/2010, reglementarea politicilor în domeniul cultelor este atribuţia Secretariatului de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului’’.

”Având în vedere cele prezentate, vă rog să îmi comunicaţi dacă aveţi în vedere alocarea de fonduri pentru finalizarea lucrarilor la biserica sus menţionată”, solicită Co

Impact Real Valcea - Cilea si Buican au inceput campania pentru Consiliul Judetean

Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a luat pulsul electoratului abia săptămâna trecută, vizitând trei comune, în timp ce Ion Cîlea, actualul preşedinte al instituţiei, a demarat de mai mult timp întâlnirile în teritoriu cu cetăţenii.

Ion Cîlea face lobby pentru asociaţiile de producători

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a continuat, zilele trecute, întâlnirile cu cetăţenii din Vâlcea. După întrunirea organizată la Drăgăşani, la care au participat fermieri din zona de sud a judeţului, duminică, 27 martie a.c., a continuat seria dialogurilor cetăţeneşti în comunele Nicolae Bălcescu şi Lăcusteni, unde a afirmat în faţa oamenilor că asociaţiile de producători sunt soluţia pentru ieşirea României din criză. Temele asupra cărora a stăruit preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea au fost legate de problemele actuale cu care se confruntă agricultura, prioritate acordându-se unor aspecte imediate de organizare a activităţilor agricole şi de promovare curajoasă a noi culturi şi tehnologii. În ordinea acestor priorităţi s-au aflat alegerea unor forme de asociere a producătorilor agricoli pentru constituirea unor exploataţii viabile şi eficiente, înfiinţarea de plantaţii pomicole intensive, extinderea culturilor protejate şi forţate în noile sisteme de solarii multitunel, cu folie de mare rezistenţă şi cu rol termic protector, şi, nu în ultimul rând, luarea în cultură a rapiţei pentru ulei, specie care va cunoaşte în perspectivă o foarte mare cerere în industria alimentară, a biocombustibililor şi pentru alte utilizări economice. Preşedintele Ion Cîlea a adus şi alte argumente şi detalii în favoarea acestei culturi, precizând că nimic nu se pierde din prelucrarea rapiţei. De exemplu, şroturile, adică acele turte care rezultă după extracţia uleiului, sunt un furaj ideal pentru hrana animalelor, datorită conţinutului bogat în proteine (38-42%), glucide (31-36%) şi săruri minerale (8-9%). De asemenea, recoltarea timpurie a rapiţei oferă posibilitatea pregătirii excelente a terenurilor fie pentru o a doua cultură, fie pentru însămânţările de toamnă.

Agricultura, sursă de energie verde

Extinzând aria discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean a oferit fermierilor şi alte informaţii despre tendinţele actuale în agricultura mondială care trebuie luate în seamă şi în ţara noastră. „La nivel mondial, - a subliniat Ion Cîlea – au sporit tendinţele de transformare treptată a agriculturii într-un producător eficient de sursă de energie regenerabilă.”. Ca şi rapiţa, sunt şi alte produse agricole care pot fi transformate prin tehnologii simple în diferite forme de energie, substituind uneori cantităţi considerabile de combustibili tradiţionali a căror rezervă are tendinţe reale de epuizare. Efectul întâlnirilor cu producătorii agricoli la ei acasă nu a întârziat să apară. Cel mai evident exemplu a fost dat de proprietarii exploataţiilor agricole din localităţile sudice ale judeţului care au pus bazele unei organizaţii a fermierilor vâlceni. Potrivit conducerii Consiliului Judeţean, este un început încurajator care pare să fi pus în solul agriculturii din judeţ sămânţa constituirii de ferme viabile cu potenţial productiv, şi că micii producători au început să priceapă că viitorul nu poate fi atins decât prin asocierea fermelor de subzistenţă.

Buican a făcut vizite la Grădiştea, Roşiile şi Popeşti

Deşi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea este pesedistul Ion Cîlea, care conform alianţei USL este aliatul liberalilor, aceştia nu se mulţumesc cu feliile de buget împărţite de conducere şi ţintesc mai sus, la detronarea acestuia de pe scaunul fondurilor de judeţ. Cristian Buican a vizitat şi el, la sfârşitul săptămânii trecute, trei comune: Grădiştea, Roşiile şi Popeşti, unde a fost aşteptat de şefii din localitate şi cetăţenii simpatizanţi ai liberalilor. La târgul de la Grădiştea, cu o zi înaintea preşedintelui PNL, fusese în vizită şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, cu scopul de a afla care sunt nevoile şi problemele cetăţenilor. „Parlamentarii, oamenii noştri politici vin să stea de vorbă cu oamenii doar în campania electorală, după care nu-i mai vede nimeni prin comunele şi oraşele ţării, nu mai ştie nimeni ce fac şi ne trezim cu ei că vin la următoarea campanie electorală pe la poarta dumneavoastră, să vă ceară votul. Acest lucru nu mi se pare în regulă. De aceea eu, în calitatea mea de parlamentar care reprezintă 23 de localităţi din zona de nord a judeţului nostru, sunt în permanentă mişcare prin judeţ, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii şi pentru a vedea cu ce probleme se confruntă, ca să duc mesajul lor în Parlament.”, a declarat cetăţenilor deputatul Cristian Buican, în timpul vizitei sale în comune. După o mică prezentare a intenţiilor sale, Buican a opinat că, în cazul în care va fi votat ca preşedinte al Consiliului Judeţean, va elabora o strategie constructivă, care să nu ţină cont de culoarea politică a oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea. Majoritatea cetăţenilor s-au plâns de impracticabilitatea drumurilor şi micşorarea ajutorului social, mulţi dintre cei prezenţi având o familie numeroasă, dar nu şi un loc de muncă stabil. Cristian Buican a explicat oamenilor care este scopul alianţei Uniunii Social-Liberale. Pe ideea „ca să treci puntea, te faci frate şi cu dracul”, deputatul de nord le-a spus oamenilor adunaţi la întrunire că scopul alianţei este acela de a detrona actualul Guvern pedelist, care a reuşit, prin modificările normative, să ducă ţara la sapă de lemn. Acesta recunoaşte că mentalităţile celor trei partide aliate în USL (PSD, PNL şi PC) sunt complet diferite, însă este de acord cu faptul că toţi politicienii trebuie să colaboreze în interesul celor pe care îi reprezintă.

„Nu vă promit nimic, dacă ajung preşedinte de Consiliu Judeţean”

Deputatul PNL susţine că nu-i va amăgi pe posibilii săi votanţi cu promisiuni deşarte, aşa cum fac alţi politicieni. El este încrezător în programul său, de dezvoltare a judeţului, program început din vremea când a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Singurul lucru pe care acesta îl garantează cetăţenilor este o muncă făcută cu profesionalism, cu o mentalitate tehnocrată.

Ziarul de Valcea - Senatorul Emilian Frâncu este interesat de reforma în domeniul asistenţei sociale

Zilele trecute, senatorul Emilian Frâncu a adresat o întrebare ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu Botiş, cu următorul conţinut: „Aţi declarat recent că începând cu anul 2005 şi până în prezent, cheltuielile cu prestaţiile sociale ale ministerului pe care îl conduceţi s-au dublat, crescând cu circa un miliard de lei pe an. Unul din principalele motive este creşterea numărului de asistaţi social, alături de creşterea numărului de şomeri şi de pensionari. «Strategia privind reforma în domeniul asistenţei sociale», pe care aţi lansat-o în prima parte a lunii martie, prevede diminuarea cu aproape o treime, în intervalul 2011-2013, a cheltuielilor cu asistaţii sociali.

Având în vedere importanţa acestei strategii, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicaţi următoarele: ce prevede, concret, în opinia ministerului pe care îl conduceţi, «venitul minim de inserţie» rezultat din unificarea a celor patru tipuri de beneficii (venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire, alocaţia familială complementară şi alocaţia monoparentală) în baza căruia se vor stabili beneficiarii sistemului de asistenţă socială; deoarece aveţi în vedere reducerea numărului de asistaţi social cu cel puţin 100.000 de persoane, vă rog să precizaţi care este, în momentul de faţă numărul de asistaţi social la nivelul judeţului Vâlcea şi dacă acesta va suferi modificări în urma adoptării prevederilor din «Strategia privind reforma în domeniul asistenţei sociale»”

Lupa Mea Dolj - Stroe: În mod tragic, Guvernul blochează accesul românilor la serviciie de sănătate

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a atacat astăzi maniera în care Guvernul Boc a restructurat unităţile spitaliceşti din România, considerând că acest lucru duce la consecinţe tragice.

„S-a pus lacăt unor spitale cu pacienţii uitaţi prin saloane. Hai să trecem peste politizare, peste faptul că 70 la sută din spitalele desfiinţate se află în localităţi ai căror primari sunt din cadrul opoziţiei, să trecem peste faptul că Guvernul nu mai ţine cont de mult de autonomia locală şi de voinţa adminsitraţiei locale. Şi să ne gândim că în mod tragic guvernul blochează accesul cetăţenilor acestei ţări la serviciile de sănătate. Poate că nu aş fi fost atât de critic dacă Guvernul Boc s-ar fi gândit şi la soluţii alternative”, a spus Stroe.

Acesta a propus, spre exemplu, încurajarea parteneriatului public-privat în domeniul sănătăţii. „Indiferent că suntem conduşi de un guvern fără viziune, viitorul sistemului de sănătate şi de educaţie va aparţine mediului privat. Parteneriatul public privat este în fază incipentă. Totuşi, până să pună lacăt pe porţile spitalelor, parteneriatul public privat ar trebui încercat înc azul acestor spitale. Eu cred că şi în România există iniţiativă din partea investitorilor în a participa în partenriat cu statul şi în a privatiza spitalele”, a spus Stroe.

Lupa Mea Dolj - Stroe: Boc a pus gând rău puterii judecătoreşti. Încearcă să anuleze hotărârile instanţelor

Deputatul PNL de Dolj, Ionuţ Stroe, a atacat astăzi, într-o conferinţă de presă, atitudinea premierul Emil Boc care a anunţat că, momentan, are de gând să ignore hotărârile judecătoreşti prin care profesorii au obţinut drepturile salariale, amândând plata acestora până în 2012. În plus, Stroe susţine că Boc a pus în general gând rău puterii judecătoreşi, care devine „o piesă de decor.”

„Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că premierul acestei ţări şi guvernul desconsideră instituţia parlamentului prin impunerea angajării răspunderii guvernamentale ca principală metodă de legiferare în România, constatăm că de această dată Guvernul a pus gând rău puterii judecătoreşti şi uşor uşor aceasta devine o piesă de decor. Guvernul Boc încearcă să anuleze hot jud. Cel mai concludent e modul în care acţionează cu legea privind creşterii salariilor cadrelor didactice”, a declarat Stroe.

Lege cu metoda copy paste

Deputatul liberal a criticat intenţia Guvernului de a-şi asuma din nou răspunderea pe o lege, care, pe deasupra, ar fi „agramată” şi realizată „cu metoda copy paste”. „Îşi asumă încă odată răspunderea pe un pachet legislativ, nici nu mai ţin minte a câta oară, pentru un proiect de lege agramat, realizat cu metoda copy paste care desfiinţează o hotărâre, o decizie a ÎCCJ. Conţinutul acesteia referindu-se foarte clar la modul în care guvernul îşi doreşte să limiteze şi să plafoneze drepturile salariale ale profesorilor în România, premierul Boc încearcă să-şi motiveze acţiunea repetând că nu sunt bani, că România nu poate să cheltuie mai mult decât produce. Dar trebuie să ne aducem aminte că situaţia descrisă de domnul Boc este o urmare a guvernării ultimilor ani de zile”, a conchis Stroe.

Gorjeanul - Vlaicu: “Promovăm profesioniştii la deconcentrate, pentru asigurarea serviciilor publice de calitate”

Preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu, a reuşit în cele din urmă să facă paşi importanţi pentru semnarea protocolului cu PDL-ul la nivel judeţean. Drept urmare, vineri, la nivel judeţean se va semna înţelegerea PDL-UNPR, în timp ce astăzi la Bucureşti liderii celor două partide vor parafa “cununia” dintre cele două partide.

Documentul prevede şi cedarea de către pedelişti a unor funcţii la deconcentrate pentru UNPR. La nivel judeţean, PDL-ul va ceda o serie de posturi importante, adică postul de director la AJOFM Gorj, cel de director adjunct la Vama Târgu-Jiu, cel de comisar-şef la OPC şi postul de director adjunct la Casa de Pensii.

Negocierile dintre UNPR şi PDL care au avut loc la nivel central au tranşat o serie de posturi în deconcentrate şi pentru membrii partidului condus la Gorj de către Marius Vlaicu. Astfel, UNPR-ul a câştigat Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM), urmând să îl impună pe funcţia Mihaelei Moţa pe Laurenţiu Aninoiu, de profesie economist în instituţie, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului(OPC), unde vrea să îl impună pe Mădălin Giurcău, pe postul Mihaelei Răducan, Vama Târgu Jiu unde se cere postul de director adjunct, ocupat anterior de Gheorghe Cocină, unde se doreşte promovarea lui Dorin Pârcălăboiu şi Casa Judeţeană de Pensii unde partidul o vrea promovată pe Oana Talău.

Vlaicu care se află astăzi la Bucureşti pentru parafarea înţelegerii UNPR-PDL la nivel central a declarat ieri că prin participarea la concursuri a celor enumeraţi “promovăm profesioniştii la deconcentrate, pentru asigurarea serviciilor publice de calitate”.

Au pierdut APIA şi Direcţia Sanitar Veterinară

La negocieri UNPR-ul şi-a manifestat dorinţa de a prelua şi conducerea APIA Gorj şi cea a Direcţiei Sanitar Veterinare, dar le-a pierdut. Directorul APIA Gorj, Delia Mercioiu, declara cu câteva zile în urmă că se aştepta ca instituţia să fie cedată UNPR-ului, ştiind deja cine ar fi urmat să îi ia locul. A doua zi însă lucrurile s-au schimbat. La fel a fost şi cazul Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, instituţie suspusă şi ea negocierilor. În cele din urmă DSV-ul a scăpat de cedarea spre UNPR şi a rămas cu conducere PDL.

Pandurul Gorj - Dispute între „baronul“ Călinoiu şi "traseistul politic“ Morega

Cuvinte grele între Dan Ilie Morega şi Ion Călinoiu! Parlamentarul de pe Colegiul nr.1 spune că şeful judeţului a devenit un baron care-şi sfidează proprii primari. Ion Călinoiu îi răspunde cu aceeaşi monedă: Morega este un demagog ordinar care a intrat în panică pentru că nu-şi găseşte alt partid în care să se înscrie! Schimbul de replici vine în contextul în care deputatul a declarat la Radio Infinit că Florin Cârciumaru este politicianul pe care gorjenii şi-l doresc preşedinte al Consiliului Judeţean.

Deputatul Dan Ilie Morega este convins că Ion Călinoiu nu mai are şanse să câştige cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. Morega susţine că omul cel mai bine văzut de gorjeni şi care ar trebui să candideze pentru această poziţie, este primarul de la Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Călinoiu crede că de fapt Morega urmăreşte ceva, iar laudele la adresa lui Cârciumaru nu sunt gratis.

Morega: Se comportă ca un baron

Deputatul Morega afirmă că Ion Călinoiu nu a făcut nimic pentru acest judeţ.

„Călinoiu să le spună gorjenilor, câte locuri de muncă a creat, în judeţ, prin pârghiile pe care le are Consiliul Judeţean?” întreabă Morega.

Morega susţine că Ion Călinoiu nu mai este agreat nici de o parte din primarii partidului din care face parte. Deputatul a declarat că edilii i s-ar plânge de atitudinea de „baron” pe care o afişează şeful judeţului, în ultimul timp.

„Nu mai este dorit de proprii primari. A început să se comporte ca un baron, ca un moşier pe propria moşie“, a spus Morega.

Călinoiu: Este un demagog ordinar

Catalogarea ca „baron” îl supără rău pe Ion Călinoiu. Preşedintele Consiliului Judeţean vine cu o replică la fel de dură la adresa lui Morega pe care îl face „reclamagiul judeţului”, „demagog ordinar”, „neprofesionist” şi „megaloman”. Ion Călinoiu crede că deputatul aruncă momeala cu Florin Cârciumaru la Consiliul Judeţean, ca să bage zânzania în conducerea PSD Gorj.

„Proiectele de care vorbeşte el sunt în concordanţă cu interesele lui, aşa cum a fost mereu. Nu ştiu cu cine vorbeşte noapte şi face nişte proiecte care nu sunt în concordanţă cu strategia judeţului. Nu mă surprinde această situaţie. Dan Ilie Morega este demagogul ordinar, neprofesionistul şi omul care s-a născut într-un sistem care avea la bază acel criteriu de a peria şi apoi a săpa. Când vede că nu mai găseşte nici un partid începe să dea din gură. Poate să latre despre Călinoiu cât o vrea“, a spus Călinoiu la Radio Infinit.

Pandurul Gorj - Alianţa USL de la Gorj, între analize şi propuneri

Useliştii gorjeni n-au luat o decizie finală în privinţa modul în care îşi vor împărţi cele 70 de localităţi ale judeţului, pentru localele de anul viitor.

Deşi liberalul-şef Dian Popescu declara că ar fi stabilit cu partenerii de la PSD, ca PNL-ul să primească un număr de comune şi oraşe, în care să se ocupe de sondaje de opinie şi de desemnarea candidaţilor, Florin Cârciumaru a declarat, în emisiunea Interviurile Infinit FM, că aceasta a fost doar o propunere. „Domnul Dian a venit cu o propunere din partea PNL-ului. Urmează să o analizăm dar n-am luat o hotărâre finală în Comitetul Executiv” a declarat liderul social-democraţilor gorjeni.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB