Bucovina 3 martie

|

Crai Nou Suceava - Suceava – primul loc în ţară la migraţia forţei de muncă

Monitorul de Suceava - PSD Suceava avertizează asupra efectelor negative ale modificării Codului Muncii

Monitorul de Suceava - Donţu identifică principalele probleme sociale ale judeţului

News Bucovina - „Licitatia” pentru sefia PC Suceava continua. Viitorul presedinte trebuie sa puna la dispozitia partidului si un sediu nou



Crai Nou Suceava - Suceava – primul loc în ţară la migraţia forţei de muncă

Potrivit liderului social-democrat, în ultimul an, au fost pierdute peste 637.000 de locuri de muncă, iar noul Cod al muncii va afecta şi persoanele care sunt acum angajate.

Donţu a arătat că Guvernul nu a ajutat firmele să angajeze personal şi consideră că se impune reducerea costurilor cu asigurările sociale, dar şi deblocarea posturilor pentru tinerii absolvenţi.

Preşedintele executiv al PSD Suceava a declarat că, în actualele condiţii, în judeţul Suceava există doar două firme private care au peste 400 de angajaţi – Betty Ice şi Dorna Lactate, optzeci la sută din firmele din judeţ având sub zece angajaţi, şi a subliniat că cei mai mari angajatori sunt entităţi de stat, exemplificând cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu 1.700 de angajaţi, Spitalul Judeţean cu 1.340 angajaţi, Universitatea Ştefan cel Mare, cu 800 de angajaţi.

Preşedintele executiv al PSD Suceava a mai spus că raportul pensionari-angajaţi este dezechilibrat, fiind aproximativ 92.000 de angajaţi şi două sute de mii de pensionari. El a arătat că, din cauza lipsei locurilor de muncă, judeţul Suceava este pe primul loc în ţară la migraţia forţei de muncă, cu aproape 200.000 de persoane plecate la muncă în străinătate. „Prin adoptarea noului Cod al muncii, Guvernul doreşte haos în domeniu şi nu ordine, doreşte tensiuni sociale şi nu pace socială, doreşte fraudă fiscală şi nu concurenţă loială”, a conchis Ovidiu Donţu.

Guvernul a aprobat, luni, proiectul de modificare a Codului muncii.

Premierul Emil Boc a declarat, tot luni, că proiectul de modificare a Codului muncii, care a fost aprobat în cursul dimineţii de Guvern, a fost deja trimis Parlamentului, în vederea angajării răspunderii.

Monitorul de Suceava - PSD Suceava avertizează asupra efectelor negative ale modificării Codului Muncii

Prin modificarea Codului Muncii Guvernul doreşte haos, tensiuni sociale şi fraudă fiscală şi nu ordine, pace socială şi concurenţă loială, este de părere preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu. El a avertizat asupra efectelor negative pe care le-ar induce noul Cod al Muncii pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului, amintind de eliminarea contractelor colective de muncă, „un atac grav la adresa drepturilor angajatului”. „Mi se pare inacceptabil să reduci unilateral programul de lucru de la 5 zile la 4 zile doar prin simpla voinţă a angajatorului. Mi se pare inacceptabil să existe posibilitatea legală să trimiţi salariaţii în concediu fără plată pe o perioadă de 15 zile lucrătoare consecutiv sub pretextul că ţi-ai redus temporar activitatea. Mi se pare inacceptabil să elimini contractul colectiv de muncă din legislaţia României. Vreau doar să atrag atenţia că în cazul disponibilizărilor colective protecţiile sociale erau prevăzute în contractul colectiv de muncă. De asemenea salariul minim pentru absolvenţii de studii superioare era prevăzut în contractul colectiv. Practic, un drept câştigat de salariaţi este eliminat brutal prin desfiinţarea contractului colectiv de muncă. Se elimină posibilitatea delegării salariaţilor la limita de până acum, de 60 de zile pe an. Practic, angajatorul, din două în două luni, dacă vrea să scape de tine, îţi prelungeşte detaşarea în locuri unde nu ţi-ai putea desfăşura activitatea, doar doar îţi vei prezenta demisia”, a arătat Donţu.

Soluţiile PSD pentru crearea de noi locuri de muncă

El consideră „o mare minciună” declaraţiile guvernanţilor că noul Cod al Muncii va crea mai multe locuri de muncă, arătând că până acum Guvernul a concediat 637.000 de angajaţi. Donţu a vorbit de soluţiile PSD pentru crearea de noi locuri de muncă. „Una ar fi deblocarea posturilor pentru tinerii absolvenţi. Apoi reducerea graduală a CAS cu până la 10% începând chiar din 2011, scutiri de taxe pentru noii angajaţi, zero contribuţii pentru angajatorii care creează locuri de muncă, creşterea salariului minim la 750 de lei, plata datoriilor statului către firmele private, TVA de plătit la încasare, nu la facturare, rambursarea TVA în legătură cu fondurile europene”, a spus preşedintele executiv al PSD Suceava.

Monitorul de Suceava - Donţu identifică principalele probleme sociale ale judeţului

Lipsa locurilor de muncă, lipsa investiţiilor private importante şi raporturile dezechilibrate pensionari-angajaţi şi rural-urban sunt principalele probleme sociale ale judeţului identificate de preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Ovidiu Donţu. Acesta a arătat, într-o conferinţă de presă, că la o populaţie a judeţului de aproximativ 680.000 de locuitori există doar 91.000 de persoane angajate legal, iar în municipiul Suceava, la o populaţie de 100.000 de locuitori, există 35.000 de angajaţi legal. Din cauza lipsei locurilor de muncă, a spus Donţu, judeţul Suceava este pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă în străinătate, fiind plecate în jur de 200.000 de persoane. Potrivit lui Donţu, judeţul nu reprezintă un pol de atracţie pentru absolvenţii de universităţi şi specialiştii din diverse domenii datorită lipsei ofertelor de posturi de înaltă calificare.

„Lipsa investiţiilor private importante este una dintre problemele mari ale judeţului. După 1990, judeţul a intrat în faza dezindustrializării accelerate. În judeţ există doar două firme private care deţin peste 400 de angajaţi, şi anume Betty Ice, care are 427 de angajaţi, şi Dorna Lactate, cu 405 angajaţi. Cei mai mari angajatori sunt entităţi de stat: Direcţia pentru Protecţia Copilului cu 1.700 de angajaţi, Spitalul Judeţean cu 1.340 de angajaţi, Universitatea <Ştefan cel Mare> cu 800 de angajaţi, Acet cu 800 de angajaţi, Primăria Suceava cu 710 angajaţi, Termica - 584 de angajaţi şi Direcţia de Finanţe cu 490 de angajaţi. 80% dintre firmele din judeţ au sub zece angajaţi”, a afirmat Donţu. Preşedintele executiv al PSD Suceava a vorbit de raportul dezechilibrat între pensionari şi angajaţi, arătând că la cei 91.000 de angajaţi legal judeţul are aproximativ 200.000 de pensionari.

Donţu a amintit şi de raportul dezechilibrat rural-urban, subliniind că circa 70% din populaţie trăieşte în mediul rural, unde se confruntă cu probleme legate de lipsa locurilor de muncă, acces dificil la educaţie, condiţii sanitare şi igienă improprii.

News Bucovina - „Licitatia” pentru sefia PC Suceava continua. Viitorul presedinte trebuie sa puna la dispozitia partidului si un sediu nou

Conducerea centrală a PC nu a luat nici în şedinţa de miercuri o decizie privind numirea unui interimat la cârma organizaţiei judeţene a partidului, deşi acest lucru era aşteptat şi anunţat că va fi realizat de mai mult timp.

Vicepreşedintele PC, Constantin Avram, a declarat pentru NewsBucovina.ro că decizia a fost amânată pentru cel puţin două săptămâni deoarece cei de la centru încă nu sunt convinşi că echipele care îşi doresc preşedinţia sunt de fapt şi soluţiile pentru partid.

Avram a explicat că în momentul de faţă se realizează o „evaluare a celor 3 echipe care îşi doresc să preia conducerea la Suceava”, nefăcând însă public nici un nume în afara lui Lucian Lungu, care a recunoscut marţi că este „în cărţi pentru şefia PC”.

„Facem o evaluare referitor la profilul profesional al viitorului preşedinte, despre ce poate el reprezenta mai departe în comunitate şi cum este văzut. Biroul Politic Central trebuie să ia o decizie în funcţie de mai multe coordonate”, a precizat vicepreşedintele PC.

El nu a exclus ca în următoarele 2 săptămâni să fie realizat şi un sondaj de opinie în judeţ pentru a vedea exact care este potenţialul candidaţilor pentru preşedinţia PC Suceava.

„De asemenea, trebuie să vedem cum poate viitorul preşedinte să reoganizeze actrivitatea la nivel judeţean şi cum se pot resuscita organizaţiile din teritoriu. Va trebui să găsim neapărat şi un alt sediu”, a conchis Constantin Avram.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB