Oltenia 5 ianuarie

|

Arena Valceana - Locuinţa consilierului judeţean Victor Popescu, spartă în noaptea de Crăciun

Curierul de Valcea - Cadouri pentru copii oferite din suflet de Emilian Frîncu

Impact Real Valcea- Liberalii si conservatorii ar putea forma o alianta

Vocea Valcii - Ion Câlea, dat în judecată de angajaţii CJ

Informatia de Severin – In PNL Mehedinti e nevoei de o schimbare

Informatia de Severin – Anul politic 2010

Lupa Dolj - Mario Oprea: Legea educației îi discriminează pe români


Arena Valceana - Locuinţa consilierului judeţean Victor Popescu, spartă în noaptea de Crăciun

Locuinţa consilierului judeţean PNL Victor Popescu a fost spartă chiar în noaptea de Crăciun, când acesta şi soţia sa erau plecaţi de acasă. Infractorii au plecat din casa tânărului politician cu 170 de milioane de lei vechi şi cu o cantitate însemnată de aur.

Cu toate că în apropierea “blocului de nefamilişti” (zona Cati şi Sile) în care locuieşte Victor Popescu, se află un magazin Annabella şi o bancă, amândouă blindate cu camere video, hoţii nu au fost încă identificaţi. Mai mult decât atât, printre obiectele furate din casa liderului TNL Vâlcea, s-au aflat şi două verghete gravate în interior într-un stil unic, ce ar face imposibilă vinderea lor, spre exemplu, la un amanet, fără ca hoţilor să li se dea de urmă. Asta, sigur, dacă poliţiştii îşi fac treaba profesionist. “Nu cred că avea cum, sau aveau cum, dacă au fost mai mulţi, să intre sau să iasă din bloc fără să fie surprinşi de vreo cameră video ori de la supermarket, ori de la bancă. Eu cred că cel sau cei care au dat spargerea sunt profesionişti, după modul cum au operat. Am, totuşi, o uşă metalică, iar închizătoarea este destul de sofisticată. Nu ştiu cum, dar au desfăcut ornamentul şi au deblocat butucul, care acum e la poliţişti. De asemenea, hoţii ştiau că sunt plecat. Adică, au lovit la fix, ceea ce mă face să cred că cine a fost a studiat terenul înainte. Nici nu vreau să mă gândesc că cineva m-ar fi putut vâna, dar cred că aşa a fost. Sper ca poliţiştii să depisteze rapid spărgătorii şi să-mi recuperez bunurile. Cei 170 de milioane de lei erau banii obţinuţi de mine şi soţie de pe nuntă, aurul la fel. Sunt un om ca oricare altul, am şi eu rate, am şi eu greutăţi. Acest neplăcut eveniment m-a afectat şi mă afectează enorm, din mai multe puncte de vedere, inclusiv financiar, dacă vreţi”, a precizat pentru ziarul “Arena” Victor Popescu.

Curierul de Valcea - Cadouri pentru copii oferite din suflet de Emilian Frîncu

Senatorul Emilian Frîncu a participat în seara zilei de sămbătă, 24 decembrie 2010, la o acţiune organizată de tineretul liberal din cadrul PNL Rm.Vâlcea condus de Ana Preoteasa şi care a avut ca loc de desfăşurare secţia PEDIATRIE din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Cu această ocazie, senatorul liberal, alături de tinerii organizaţiei municipale şi de colegii din Biroul Politic au împărţit cadouri copiilor care îşi petreceau ziua naşterii domnului Isus Hristos pe patul de spital. Aproximativ 120 de mame şi copii au întâmpinat cu bucurie pe cel care a dăruit din suflet dulciuri, sucuri şi fructe, omul Emilian Frîncu şi pe colegii acestuia. Moş Crăciun şi tinerii liberali au interpretat colinde, specifice acestei perioade a anului şi au adus puţină bucurie în sufletul micuţilor aflaţi departe de casă. Deşi era seara de Ajun, senatorul liberal a preferat să meargă mai întâi în mijlocul marii familii de la Spitalul de Urgenţă şi după aceea să se întoarcă la familia sa.

Emilian Frîncu a mulţumit cadrelor medicale, personalului secţiei care, sub conducerea doamnei doctor Colţa Rodica veghează zi şi noapte la sănătatea micuţilor care în seara zilei de Ajun se uitau cu sufletul curat şi ochii mari la cei care au reuşit să aducă o mică bucurie şi o mare speranţă tuturor celor prezenţi la această acţiune.

„Sunt bucuros că prin această acţiune, cu ajutorul colegilor mei de la Partidul Naţional Liberal, am reusit să aducem un zâmbet şi o speranţă pe chipul acestor copii care reprezintă pentru mine viitorul acestui popor mult încercat în decursul istoriei. Muţumesc personalului medical, medici, asistente, îngrijitori care, zi şi noapte, veghează la sănătatea viitorului nostru”, a spus la finalul adunării Emilian Frîncu.

Impact Real Valcea- Liberalii si conservatorii ar putea forma o alianta

Conservatorii vâlceni fug de o nouă alianţă cu social-democraţii la nivel local. Chiar dacă, în acest moment, alianţa PSD - PC mai funcţionează doar la nivelul grupului parlamentar, există posibilitatea totuşi ca peciştii să nu scape de o nouă colaborare cu PSD. Mircea Stănculescu, liderul PC Vâlcea, a declarat că deja s-a discutat la nivel naţional despre o posibilă alianţă între PSD, PC şi PNL. Conservatorii vor neapărat să se apropie de liberali, iar, până la sfârşitul lunii ianuarie, toate cele trei partide implicate trebuie să ia o decizie. „Dacă, până la această dată, PSD nu se decide să intre în alianţă, ea se va forma doar între PC şi PNL. În acest moment, alianţa cu PSD la nivel local nu funcţionează.”, susţine Stănculescu.

Vocea Valcii - Ion Câlea, dat în judecată de angajaţii CJ

INSTANŢĂ. Bugetarii din Consiliul Judeţean s-au hotărât să-l dea în judecată pe preşedintele Ion Cîlea pentru recuperarea banilor tăiaţi de premierul Emil Boc. Decizia a fost luată după succesul repurtat de angajaţii Primăriei Voineasa, Biblioteca Judeţeană şi Şcoala Populară de Artă, ultimii primind hotărârea chiar în pragul Crăciunului. Angajaţii CJ nu ar fi acţionat fără binecuvântarea preşedintelui CJ, social-democratul Ion Cîlea.

Săptămâna trecută, bugetarii vâlceni au înregistrat un nou succes în instanţa de judecată. Tribunalul Vâlcea le-a dat câştig de cauză în procesul intentat statului român pentru salariile şi sporurile tăiate de Guvernul Boc.

Prima acţiune a fost demarată în toamna acestui an când SINDAP Vâlcea a răspuns iniţiativei Alianţei ,,SED LEX” şi a cerut tuturor grupelor de sindicat să introducă acţiuni în instanţă pentru recuperarea celor 25% diminuaţi din salariu şi a sporurilor prevăzute în Contractele şi Acordurile Colective de Muncă începând cu luna ianuarie 2010. La data respectivă doar 150 de membri au răspuns acestui apel, în prezent numărul acestora este în continuă creştere.

Nicolae Jitianu, liderul SINDAP Vâlcea, susţine că aceste reduceri salariale sunt nişte măsuri abuzive şi întrucât ,,CEDO” a stabilit faptul că salariul este un bun, bugetarii îl pot recâştiga în instanţa de judecată. ,,Fiind un bun, dacă îl diminuezi, atunci practic îl expropriezi. În acest caz statul trebuie să acorde o justă despăgubire.Dacă nu există bani, se acordă titluri de valoare sau altceva în schimb. Executivul nu poate să modifice cum vrea Contractul Individual de Muncă sau raporturile de serviciu pentru funcţionarii publici. În acest context SINDAP VÂLCEA a demarat asemenea acţiuni sprijinind din punct de vedere juridic membri de sindicat din unele primării şi din două instituţii de sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea. De remarcat este faptul că pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei Voineasa, Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul Vâlcea”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Vâlcea”, Tribunalul Vâlcea, Secţia Civilă – Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanţi. Ca urmare a acestor reuşite un număr mare de membrii de sindicat din cadrul SINDAP VÂLCEA a acţionat în judecată ordonatorii principali de credite pentru recuperarea celor 25% diminuaţi. SINDAP Vâlcea a acordat sprijin juridic tuturor membrilor de sindicat care au dorit să introducă acţiune în instanţă pentru reţinerea celor 25% din salariu cu încălcarea grosolană a prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994 care priveşte protecţia proprietăţii”, a declarat Jitianu. Angajaţii Consiliului Judeţean au refuzat să se alăture colegilor înscrişi în SINDAP Vâlcea de teamă să nu-l supere pe preşedintele Ion Cîlea, chiar dacă acesta nu şi-a manifestat niciodată dezaprobarea. Dimpotrivă. În final, după ce au aflat că şeful instituţiei a aprobat acţiunea celorlalţi bugetari, cei aproximativ 80 de sindicalişti din cadrul CJ şi-au luat inima în dinţi şi l-au dat în judecată pe preşedintele Ion Cîlea.

Sindicaliştii, aliaţii magistraţilor împotriva lui Boc

Şi pentru că magistraţii din Vâlcea nu s-au lăsat intimidaţi de premierul Emil Boc, sindicaliştii din Vâlcea şi-au anunţat disponibilitatea de a-i susţine în bătălia cu CSM-ul. “Actualul Guvern este campion în ceeea ce priveşte încălcarea legilor, nu numai pe cele internaţionale, dar şi pe cele româneşti. Prin faptele lor ne demonstrează că legea sunt ei, că, dacă interesele lor o cer, legile sunt modificate după bunul lor plac şi cu orice preţ. Astfel, din cauza numărului mare de acţiuni introduse în instanţă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, încălcând în mod grosolan principiul separaţiei puterilor în stat, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii, declanşarea procedurilor de verificare prin intermediul inspecţiei judiciare în vederea sancţionării disciplinare a judecătorilor de la Vâlcea şi Călăraşi în legătură cu pronunţarea de hotărâri judecătoreşti în litigiile privind dispoziţiile Legii 118/2010 şi pentru faptul că au dat câştig de cauză angajaţilor de la Primăria Voineasa, precum şi profesorilor din Călăraşi.

În acest sens Alianţa Sindicatelor Bugetarilor ,,SED LEX”, filiala Vâlcea, este alături de membrii Asociaţiei Magistraţilor din România şi de cei ai Asociaţiei Procurorilor din România şi condamnă grava intruziune a puterii executive în actul de aplicare a legilor, atribut conferit de Constituţie în exclusivitate puterii judecătoreşti. Totodată adresez felicitări magistraţilor vâlceni pentru actul de curaj şi de profesionalism de care au dat dovadă, nelăsându-se intimidaţi de presiunile făcute de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu”, a precizat Jitianu.

Informatia de Severin – In PNL Mehedinti e nevoei de o schimbare

Bătălia pentru preşedinţia PNL Mehedinţi a intrat în linie dreaptă. Pe 15 ianuarie 2011, patru candidaţi îşi dispută funcţia supremă în filială, la capătul unor scandaluri, finalizate cu demiterea actualei conduceri. Liviu Mazilu, Lică Bumbaru, Constantin Dan Săceanu şi Virgil Daniel Popescu se bat pentru funcţia de preşedinte. Vă prezentăm un interviu în exclusivitate, cu unul dintre cei mai bine cotaţi candidaţi.

Reporter: De ce pre¬şe¬dinte al PNL Mehe¬dinţi? Ce vă atrage în mod deosebit la această funcţie?

Virgil Daniel Popescu: E nevoie de o schimbare în PNL Mehedinţi, iar eu cred că aş putea să fac multe pentru acest partid şi pentru organizaţia liberală din Mehedinţi.

Rep.: Dar credeţi că mai e ceva de condus în PNL Me¬hedinţi, mai poate fi adunată, coalizată, reconstruită această filială?

V.P.: PNL Mehedinţi are oameni de valoare şi structuri puternice, iar despre situaţia actuală pot spune că există un prag minim, mai jos de care nu se poate ajunge. Da, noi am atins acest prag, iar acum ne vom ridica! PNL Mehedinţi are suficiente resurse, are primari şi consilieri, are politicieni capabili şi, veţi vedea, în 2012, vom câştiga alegerile! Ne dorim să devenim primul partid din judeţ!

Rep.: Asta în condiţiile în care de pe listele PNL Me¬hedinţi au fost şterse câteva mii de persoane, în avantajul unuia dintre candidaţi?

V.P.: Da, s-a uzat abuziv aici de o prevedere a noului statutut, care spune că în partid sunt membri activi şi membri sim¬patizanţi şi s-a cerut tuturor membrilor să îşi reînoiască adeziunile, să se reînscrie în partid. Numai că fosta con¬ducere a profitat de această prevedere şi a reînscris în partid doar membrii apropiaţi lor. Cel mai trist este, însă, faptul că o parte din membrii noştri de partid au fost îndepărtaţi, dar sunt convins că după 15 ianuarie noua condu¬cere aleasă va remedia acest lucru.

Rep.: Adversarii dvs. din interiorul filialei locale a PNL, spun că, după ce aţi fost îndepărtat din partid, aţi venit trimis special de cei de la centru, pentru a schimba configuraţia politică de aici. Este adevărat?

V.P.: Este mult spus ad¬versari din interiorul partidului! Noi suntem colegi şi suntem uniţi, chiar dacă acum este o competiţie pentru câştigarea funcţiei de preşedinte! În rest, eu sunt membru al PNL, iar tentativa de îndepărtare a mea din partid în 2009 a fost un accident nefericit!

Rep.: Aţi fost exclus din filială, dar salvat de cei de la centru! Aveţi relaţii puternice acolo?

V.P.: Nici poveste de ex¬clu¬dere! Eu am fost şi rămân membru al PNL, iar la data aceea eram membru în Dele¬gaţia Permanentă Naţională, de unde nu m-a exclus nimeni, niciodată! Nu a fost înaintată nici măcar o propunere de excludere de aici de la Me¬he¬dinţi, dar să se pună problema excluderii. Vă pot spune chiar că am avut un sprijin puternic din partea prim-vicepreşedintelui Ludovic Orban, a vicepresedin¬telui Norica Nicoali, care, la acea vreme mi-au spus să stau liniştit că nici nu se pune problema excluderii mele! Asta în condiţiile în care este de notorietate ca Ludovic Orban este mai apropiat de colegul meu Liviu Mazilu, cel care a propus excluderea mea! Ca să vă răspund şi la întrebarea care vă frământă, da am prieteni, colegi sau cum vreţi să le spuneţi cu care am lucrat în Guvernul Tăriceanu şi cu care am relaţii deosebit de bune.

Rep.: Şi aţi plecat la Bucureşti!

V.P.: Da, am văzut că nu sunt dorit aici si am plecat la Organizaţia sectorului 5 din Bucuresti. Cei de aici au crezut că fără mine va merge treaba mai bine, dar s-a dovedit că nu a mers mai bine, ci, dimpotrivă, mai rău!

De dragul partidului, va sta şi cu duşmanii la masă

Rep.: Cum se potriveşte profilul dvs. de tehnocrat, fost ministru secretar de stat, un intelectual fin şi un om de afaceri rasat, cu ceea ce pre¬supune zona mocirloasă a politicii locale şi mă refer aici la un anumit stil de a face politică implementat în PNL Mehedinţi de Liviu Mazilu?

V.P.: Eu cred că PNL este un partid mare în care găsiţi atât oameni fini, intelectuali, oameni cu o anumită condiţie cât şi oameni simpli! Eu fac politică din 1990, nu am venit acum în politică, dar eu cred că PNL este un partid cu oameni de valoare. Fiecare om are profilul său, iar Liviu Mazilu reprezintă o anumită tipologie mai apropiată de mase. Asta nu înseamnă că liberalii nu pot alege să fie conduşi şi de alt fel de oameni.

Rep.: În condiţiile în care nu a trecut multă vreme de la alegerile din PNL Mehedinţi, la care Liviu Mazilu a câştigat zdrobitor, iar dvs. aţi sprijinit un alt candidat care a pierdut, cum aţi putea răsturna acum situaţia?

V.P.: Acum un an şi jumătate erau alte condiţii, Liviu Mazilu era preşedinte în funcţie al PNL, avea o funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, era foarte mult ajutat de prietenul lui de la PSD, Adrian Duicu, tot vicepreşedinte al CJ. De atunci şi până în prezent, situaţia s-a schimbat radical, Mazilu nu mai e vicepreşedinte, nu mai e nici măcar preşedinte al PNL Mehedinţi, iar prietenul său Duicu nu ştiu cât de mult se mai implică! Oamenii au văzut că echipa care a câştigat nu a confirmat şi că trebuie făcută o schimbare radicală. Mie îmi pare rău că nu mai candidează prietenul meu, deputatul Viorel Palaşcă, l-aş fi sprijinit cu toată plăcerea şi în continuare afirm că ar fi cea mai bună soluţie.

Rep.: Să ne imaginăm ur¬mătorul scenariu: veţi deveni preşedinte al PNL Mehedinţi, iar în 2012, conjunctura politică va cere din nou o alianţă cu PSD. Cum veţi sta la aceeaşi masă cu Adrian Duicu, un mai vechi adversar, destul de tenace! Veţi colabora doar de dragul politicii de partid, uitând trecutul şi duşmănia dintre dumneavoastră?

V.P.: Mult spus duşmănie! Da, dacă aşa va fi, dacă partidul o va cere şi momentul politic va fi de aşa natură, voi colabora cu el! De ce nu? Asta dacă, până în 2012, domnul Adrian Duicu va mai fi preşedintele PSD Mehe¬dinţi! Probabil că va fi, pentru că nu are contracandidat!

„Nu sunt un personaj controversat!”

Rep.: Este Virgil Popescu un personaj controversat? Sunteţi vulnerabil, atacabil?

V.P.: Nu văd de ce aş fi. Am afacerile la vedere, toate lumea ştie cu ce mă ocup. Am în spate o cariera universitară la Univer¬sitatea din Craiova, Centrul Universitar Turnu-Severin, înce¬pută în 1991 ca asistent univer¬sitar, în prezent fiind conferen¬ţiar universitar doctor. Pot afir¬ma că de numele meu şi al familiei mele se leaga înfiinţarea şi dezvoltarea învăţământului uni¬versitar în Severin, bineîn¬ţeles alături de alţi oameni inimoşi din oraş, în concluzie pot spune că ceea ce mi-am propus am şi făcut. Vedeţi ceva controversat sau vulnerabil în asta?

Rep.: Dintre candidaţii la şefia PNL Mehedinţi, care acum sunt trei, în afară de dumneavoastră, pe care îl consideraţi cel mai redutabil, cel mai greu de învins?

V.P.: Cu siguranţă, Constan¬tin Săceanu este cel mai pu¬ternic adversar al meu! Totuşi, şi Liviu Mazilu este un adversar pu¬ternic, la fel ca Lică Bum¬baru! Eu vreau o schimbare în PNL Mehedinţi şi trebuie să ştiţi că în situaţia actuală, împotriva lui Liviu Mazilu s-ar putea coaliza ceilalţi candidaţi! Bătălia e deschisă şi se poate întâmpla orice! Eu cred că voi câştiga bătălia, dar dacă nu se va întâmpla aşa şi nu voi intra în turul doi, voi sprijini orice candidat care doreşte o schim¬bare în PNL Mehedinţi, care va fi o schimbare în sine în filială!

Rep.: Legătura cu omul de afaceri Dumitru Bucşaru vă poate crea probleme sau nu?

V.P.: Nu, pe Mitică Bucşaru îl cunosc din anii ‘90, nu lucrez la firmele lui, am o relaţie de afaceri între firma mea şi cea a lui, e o relaţie de afaceri între două firme?

Rep.: Ce părere aveţi des¬pre o posibilă alianţă dintre PSD şi PNL?

V.P.: Este adevărat că PNL este de dreapta, iar PSD este de stânga, voi respecta deciziile partidului, vom vedea ce se va întâmpla după alegeri şi ce coaliţie se va putea forma? Nu mă deranjează o alianţă cu PSD, eu vreau ca PNL să ajungă la putere şi să-şi impună politica sa pentru a scoate România din criza. Dacă acest lucru presu¬pune şi o alianţă cu PSD, nu am nimic împotrivă!

Rep.: Credeţi într-o re¬ve¬nire a PNL în politica locală?

V.P.: Cred cu tărie într-o revenire şi vă asigur că vom face, la nivel local, o figură frumoasă! PNL are oameni de calitate la nivelul aleşilor locali.

Rep.: Ca preşedinte, veţi lua măsuri dure în partid?

V.P.: Nu sunt adeptul mă¬surilor dure! Avem oameni de certă valoare, dar avem nevoie de un preşedinte puternic care să împace toate orgoliile. Eu cred că aş putea să coalizez partidul şi să canalizez eforturile tuturor către o victorie în ale¬geri. Nu cred în metodele ex¬treme prin care cei care câştigă alegerile îi îndepartează pe cei¬lalţi, care le-au pierdut. De asemenea, voi susţine întoar-cerea în partid a primarilor şi aleşilor locali care au fost excluşi forţat anul trecut doar pe considerentul că nu erau pe placul fostului preşedinte. Este nevoie de toţi pentru a câştiga!

Rep.: Ar putea Liviu Mazilu câştiga cu sprijin logistic din partea PSD?

V.P.: Nu, cu siguranţă nu! Eu nu am simţit nici o implicare din partea vreunui partid politic. Dar simt că Liviu Mazilu a pierdut bătălia! Nu mai are şanse să câştige preşedinţia PNL Mehedinţi.

Rep.: A fost Liviu Mazilu învins de campaniile de presă? Aţi participat la vreo campanie de presă împotriva lui Mazilu?

V.P.: Nu cred în campanii de presă şi nu cred că ele pot fi dirijate atât de eficient! Cred, mai degrabă, că Liviu Mazilu nu a ştiut să îşi protejeze imaginea şi că este victima propriei sale atitudini politice!

Rep.: Credeţi că veţi câştiga preşedinţia PNL Me¬hedinţi?

V.P.: Sunt foarte încrezător în forţele mele şi cred că am sanse reale de câştig. Dease¬menea, sunt o persoana cere¬brală şi iau în calcul toate variantele, de aceea voi candida şi pe lista de birou pentru că doresc să mă implic în restruc-turarea filialei. Liberalii mehe¬dinţeni aşteaptă o schimbare fundamentală şi de aceea nu vreau să-i dezamăgesc. Cred că de data aceasta au de unde alege un alt fel de preşedinte.

În final, aş dori să le urez „Sărbători fericite!” şi un călduros „La mulţi ani!” tuturor colegilor mei de partid cât şi tuturor mehedinţenilor!

Informatia de Severin – Anul politic 2010

Anul politic 2010 în judeţul Mehedinţi a fost unul extrem de intens. O radiografie a vieţii politice mehedinţene arată o activitate susţinută atât în ceea ce priveşte partidele parlamentare, cât şi cele neparlamentare.

Întregul an a fost dominat de încercarea tuturor partidelor de a găsi cele mai bune posibilităţi de afirmare politică, de consolidare a struc¬turilor teritoriale şi atra¬gerea cât mai multor membri.

Stănişoară şi Gherghe – pilonii de forţă ai PD-L Mehedinţi

Politica mehedinţeană în 2010 a fost dominată, fără îndoială, de PD-L Mehedinţi, partidul care a avut cea mai semnificativă prezenţă pe scena locală. Principalul partid politic din judeţ a fost singura for¬maţiune parlamentară care a or¬ganizat în acest an alegeri in¬ter¬ne. Realegerea senatorului Mi¬hai Stănişoară în fruntea PD-L Mehedinţi, dar şi alegerea pri¬marul municipiului Drobeta-Turnu-Severin, Constantin Gher¬¬ghe, în funcţia de pre¬şedinte al Organizaţiei Muni¬cipale severinene au constituit momente importante în viaţa acestui partid. Practic, partidul şi-a ales liderii principalelor două organizaţii cu care va aborda competiţiile electorale viitoare. Dar şi oamenii-cheie în stabilirea strategiei politice pentru perioada următoare. În interiorul PD-L, s-a produs şi o modificare esenţială la nivelul conducerii partidului, un rol important revenind unor aleşi locali care au obţinut funcţii politice şi care implică, evident, asumarea unei responsabilităţi politice. Prin aceasta s-a încercat realizarea unei simbioze între activitatea politică şi cea administrativă. În acest sens, strategia politică adoptată de preşedintele democrat-liberalilor mehedinţeni, Mihai Stănişoară, este una corectă şi eficientă, ea urmărind identificarea reali¬zărilor administrative cu ima¬ginea partidului. Punerea accen-tului pe realizările adminis¬trative este cel mai bine obser¬vată la nivelul municipiului Drobeta-Turnu-Severin, unde primarul Constantin Gherghe, preşedintele democrat-liberalilor severineni, a demarat un amplu proces de modernizare a urbei, prin demararea unor obiective in¬vestiţionale extrem de impor¬tante. El a beneficiat în sus¬ţinerea proiectelor sale pentru municipalitate de tot sprijinul şi implicarea PD-L Mehedinţi, dar în primul rând de sprijinul decisiv al preşedintelui Mihai Stănişoară.

PSD Mehedinţi, fără realizări în 2010

Pentru PSD Mehedinţi, anul 2010 nu a fost un an în care să exceleze în activitatea politică. Evoluţia acestui partid nu a cunoscut nicio realizare notabilă nici din punct de vedere politic, nici electoral. Totuşi, chiar dacă este partid de opoziţie, PSD Mehedinţi a încercat şi chiar a reuşit să rămână unit, în ciuda faptului că trece printr-o pe¬rioadă dificilă. Acesta şi-a păstrat primarii câştigaţi la ultimele alegeri locale şi continuă să rămână principalul partid de opoziţie al judeţului cu o bază electorală destul de consistentă. Din punctul de vedere al forţei sale orga¬ni¬zatorice interne, este greu de presupus că PSD Mehedinţi s-a întărit considerabil, însă cu siguranţă a acumulat câteva procente la nivelul încrederii populaţiei. Social-democraţii mehedinţeni conduşi de Adrian Duicu nu au fost scutiţi de probleme interne legate de statutul juridic al sediului partidului, dar şi de demisia unui vicepreşedinte, fostul viceprimar, Nicolae Tudorescu, evenimente însă care n-au produs consecinţe nedorite sau dispute în interiorul formaţiunii.

Liviu Mazilu, demis din fruntea PNL Mehedinţi

PNL Mehedinţi a traversat în acest an una dintre cele mai dificile perioade din existenţa sa. Liberalii mehedinţeni s-au con¬fruntat cu tensiuni interne majore, soldate în cele din urmă cu demiterea preşedintelui or¬ganizaţiei judeţene, Liviu Mazilu. Acuzat de către o parte a conducerii judeţene, dar şi de către majoritatea preşedinţilor din judeţ de slaba organizare a partidului, de imaginea defavo¬rabilă pe care o dă partidului, dar şi de prestaţie politică sub aşteptări, fostul preşedinte Liviu Mazilu a fost nevoit să accepte decizia forului de conducere al partidului de organizare a ale¬gerilor pentru desemnarea unei noi conduceri. Este un caz fără precedent în politica locală, când un lider de partid, reales nu cu mult timp în urmă, este contestat şi demis din funcţie. Hotărârea liberalilor mehe¬dinţeni a făcut ca, cel puţin în ultima perioadă a anului, partidul să fie aruncat în zona luptelor interne, al jocurile politice de culise în perspectiva alegerilor de luna viitoare, lă¬sând senzaţia unui partid fără lider, fără o strategie şi fără o implicare pe măsura impor¬tanţei sale.

Alegerile de la Baia de Aramă

Cu siguranţă, un eveniment extrem de important în politica mehedinţeană a anului 2010 a fost desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de primar al oraşului Baia de Aramă. Aceste alegeri au suscitat interesul tuturor partidelor locale, iar efortul politic şi logistic depus a fost unul pe măsură. Scrutinul din Baia de Aramă a fost şi un prilej ca partidele politice să-şi măsoare forţele, iar din acest considerent interesul şi im¬plicarea au fost substanţiale. În cele din urmă câştigător a fost desemnat candidatul PD-L Me¬hedinţi, Rafael Dunărinţu, care a obţinut un scor electoral zdrobitor, de peste 70% din to¬talul voturilor valabil exprimate, fiind astfel ales din primul tur.

Constituirea UNPR Mehedinţi

Singurul partid care s-a constituit în 2010 în Mehedinţi a fost UNPR. Formaţiunea politică aflată la guvernare şi-a ales structurile de conducere şi şi-a constituit organizaţii te¬ritoriale în toate localităţile judeţului. În fruntea UNPR Mehedinţi a fost ales Alin Nicolicea, cel mai tânăr şef de partid mehedinţean. De UNPR Mehedinţi este legat şi numele singurului subprefect de Me¬hedinţi, Ioan Suru, care, deşi nu este membru de partid, a fost susţinut pentru această funcţie de vicepreşedintele acestei for¬maţiuni politice la nivel na¬ţio¬nal, deputatul Eugen Nicolicea.

PC şi-a anunţat candidatul pentru şefia CJ Mehedinţi

PC Mehedinţi a avut, de asemenea, în 2010 un an cu o activitate politică intensă. Cea mai mare reuşită a acestei formaţiuni politice a fost în-regimentarea în rândurile sale a fostului pesedist, Nicolae Tu¬dorescu, care a primit, de altfel, şi o funcţie politică importantă în partid. Conducerea PC Me-hedinţi l-a anunţat pe Nicolae Tudorescu drept candidatul a¬cestui partid politic pentru funcţia de preşedinte al Con¬siliului Judeţean la viitoarele alegeri locale.

PNŢ-CD Mehedinţi, conducere interimară

După o perioadă de cinci ani cât a condus PNŢ-CD Mehedinţi, Alexandru Enache a demisionat în cursul acestui an din funcţia de preşedinte al partidului. Demisia sa a lasat partidul cu o conducere interimară, asigurată de Mihai Ghebaură, dar şi într-o totală derivă, cu o slabă or¬ganizare în teritoriu şi fără o strategie şi o perspectivă de revenire pe scena politica locală.

Lupa Dolj - Mario Oprea: Legea educației îi discriminează pe români

Senatorul doljean Mario Ovidiu Oprea critică aspru decizia Curții Consitituționale cu privire la legea educației, pe care membrii CCR o consideră constituțională.

Senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea susține că actul normativ reprezintă un compromis „periculos” pentru România. „Primul demers politic al anului 2011 este și primul act antiromânesc, generat chiar în țara noastră românească. Anul 2011 începe cu un compromis prea periculos pentru români, anume Legea Educației, în realitate legea politizării educației. Ea a fost promulgată de președinte și declarată constituțională de Curtea Constituțională. În calitatea mea de senator al României, declar că este evident o lege împotriva intereselor naționale, o lege care calcă istoria României în picioare, o lege cu puterea de a distruge ideea de independență și autonomie, deci practic ne joacă istoria în picioare”, a declarat pentru LUPA senatorul Mario Ovidiu Oprea.

Liberalul Oprea mai opinează că PDL și UDMR aduc grave jigniri tinerilor care trebuie să învețe istoria României în limba română, indiferent că sunt de naționalitate română sau maghiară. „Cele două partide aflate la guvernare, PDL și UDMR și-au împărțit România. Această maghiarizare vine să îngenuncheze un sistem de învățământ, oricum aflat la pământ din cauza subfinanțării. Maghiarizarea este o corvoada și o jignire de neconceput față de tinerii acestei țări care au dreptul să studieze limba română, nu graiul puterii care nu are nici bun simț și nicio valoare culturală emblematică. În calitate de senator al României, din punctul meu de vedere, chiar dacă apele la vârf se liniștesc, acest gest va isca pe viitor aprigi dispute de etnie. Și de data asta, românii sunt discriminați, chiar aici în țara lor”, a mai precizat Mario Ovidiu Oprea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB