Crisana 18 octombrie

|

Europeanul Arad - Adrian Niţu, reales în funcţia de preşedinte al PDL

Bihoreanul - Primăria Oradea cheltuie un milion de euro pentru înfiinţarea a două centre sociale multifuncţionale pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc

Ghimpele de Bihor - Pleacã Bolo? Ei as!



Europeanul Arad - Adrian Niţu, reales în funcţia de preşedinte al PDL


Peste 1.400 de membri ai Partidului Democrat Liberal din municipiu Arad au participat joi la Conferinţa Municipală de Alegeri, de la Expo, unde a fost alesă noua conducere. Lucrările s-au bucurat de vizita preşedintelui PDL Emil Boc, pentru câteva zeci de minute, care a prezentat celor prezenţi, câteva acţiuni ale partidului, dar şi a Guvernului României.


Dintre liderii PDL prezenţi la întrunire îi amintim pe preşedintele Gheorghe Seculici, primarul Aradului – Gheorghe Falcă, preşedintele CJA – Nicolae Ioţcu, deputaţii: Marius Gondor, Adrian Niţu, Iustin Cionca, Claudia Boghicevici şi Lucian Riviş Tipei, senatorul Ovidiu Marian, secretarul de stat Eusebiu Pistru. De asemenea, am remarcat prezenţa primarului oraşului Pecica Petru Antal şi a viceprimarului Miodrag Stanoiov.


În urma votului, deputatul Adrian Niţu a fost reales în funcţia e preşedinte, fiind singurul candidat. De altfel, pentru toate structurile nu au existat contracandidaţi. Geanina Pistru şi Ovidiu Marian, prim-vicepreşedinţi, secretar general Arsenie Handra, iar secretari generali adjuncţi Stelian Nistor, Olimpiu Meteş şi Adriana Chirilov. Democrat liberalii arădeni şi-au ales un număr de 12 vicepreşedinţi, aceştia fiind: Tiberiu Ciul, Iulian Piterman, Livia Nini, Samuel Moisă, Lucia Buzgău, Ciprian Burcă, Marcel Grec, Mircea Cotoşman, Răzvan Prişcă, Dan Cancel, Samuel Caba şi Liviu Dolean.


Emil Boc i-a felicitat pe democrat liberalii arădeni: „Aici mă simt ca acasă, din toate punctele de vedere. În primul rând pentru că sunt în cea mai performantă organizaţie a PD-L, iar în al doilea rând pentru că aici m-au întâmpinat prieteni şi foşti colegi de şcoală, din Răchiţele. Ţin să vă felicit pentru performanţa pe care aţi avut-o şi pentru standardele pe care le menţineţi. Sunt partide care nu au la nivel naţional atâţia membri câţi sunteţi la Arad. Acest lucru spune multe despre performanţa dumneavoastră. Aţi trimis la Bucureşti oameni de valoare. Constantin Traian Igaş a fost liderul senatorilor PD-L, iar acum este ministru al administraţiei şi internelor. De asemenea, ne-aţi trimis la Bucureşti parlamentari valoroşi pe care ne-am putut baza întotdeauna”.


Primul ministru Emil Boc a subliniat că, anul 2012, va fi anul PDL şi al partidelor care îl susţin. „Am avut neşansa de a guverna România în cea mai grea perioadă din ultimii 60 de ani. Criza economică nu a adus-o Partidul Democrat Liberal, dar acesta va scoate România din criză. Partidele care formează arcul guvernamental vor fi câştigătoarele alegerilor din anul 2012.


Bihoreanul - Primăria Oradea cheltuie un milion de euro pentru înfiinţarea a două centre sociale multifuncţionale pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc


Primăria Oradea a anunţat luni că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a aprobat, în şedinţa Comitetului Interministerial de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici la cele două proiecte sociale pentru tinerii proveniţi de la centrele de plasament, proiecte finanţate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi bugetul local.


"Obiectivul general al celor două proiecte este construirea şi dotarea corespunzătoare a unor centre sociale cu destinaţie multifuncţională pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc. Unul va fi construit în Oradea, pe str. Eftimie Murgu, nr. 9, respectiv centrul Dignitas, iar celălalt în Oradea, pe str. Iuliu Maniu, nr. 20, respectiv centrul Candeo. Prin intermediul acestora se doreşte integrarea socială şi profesională a tinerilor proveniţi din centrele de plasament, asigurându-se totodată condiţiile de bază (hrană, adăpost, siguranţă, protecţie, comfort) necesare supravieţuirii, dar şi un loc de muncă şi posibilitatea pentru continuarea studiilor educaţionale", se arată în comunicatul municipalităţii.


Valoarea totală a investiţiei la centrul Dignitas este de 524.060 Euro (cu TVA), iar la centrul Candeo valoarea totală a investiţiei este de 597.521 Euro (cu TVA).


"În perioada următoare se va elabora Hotărârea de Guvern ce va cuprinde lista proiectelor aprobate, după care vom demara procedura de achiziţie publică pentru desemnarea executantului lucrărilor de construcţie la cele două centre", a declarat Marcel Boloş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.


Ghimpele de Bihor - Pleacã Bolo? Ei as!


Demisia primarului Ilie Bolojan (foto) din toate functiile politice pe care le detine la nivelul organizatiei judetene a PNL Bihor a dat nastere la numeroase speculatii. Cea mai aiuritoare dintre povesti spune ca Bolojan ar fi negociat cu PD-L cel mai spectaculos transfer politic al deceniului. Ar fi chiar o bomba ca primul edil al Oradei sa se arunce taman în „patul dusmanului”. Comentariul primarului la ilarul scenariu ar fi sunat, cica, sec, ca o plesnitura de bici: „Ar vrea ei!”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB