Muntenia 6 septembrie

|

Ziar Dambovita - Ion Stan a fost reales in functia de presedinte PSD Dâmbovita

Jurnal de Dambovita - Urmărit penal pentru infracţiuni grave de abuz în serviciu. Primarul Boriga, chemat la poliţie de Ziua Târgoviştei

Jurnal de Dambovita - MC Ranin, ales preşedintele PNL Târgovişte

Jurnal de Dambovita - Viceprimarul Bogdan Ana vrea să demisioneze

Bitpress Arges- Filip Georgescu: Ministrul sanatatii pus de PSD este seful mafiei medicamentelor


Ziar Dambovita - Ion Stan a fost reales in functia de presedinte PSD Dâmbovita


Presedintele PSD, Victor Ponta, europarlamentarul Rovana Plumb si secretarul general al PSD, Liviu Dragnea au fost prezenti la Târgoviste, la conferinta judeteana a PSD Dâmbovita. Sala Casei de Cultura a Sindicatelor s-a dovedit neîncapatoare, peste 650 de delegati onorand cu prezenta. În deschiderea lucrarilor au luat cuvântul invitatii. Deputatul PNL Dâmbovita, Gabriel Plaiasu, a tinut sa sublinieze faptul ca PSD Dâmbovita a reusit, în cinci ani sa organizeze cinci conferinte judetene de alegeri, iar PNL Dâmbovita "se chinuie de cinci ani sa faca o conferinta judeteana si tot nu a reusit".Si presedintele PC Dâmbovita, Ghiorghi Zotic, a transmis un mesaj social democratilor: "Daca privesc sala si, totodata, prezidiul, o adevarata forta, eu cred ca sun tem la guvernare, dar, in realitate suntem în opozitie, un lucru imposibil. Vreau, insa, sa va spun ca, în maximum 60 de zile, anticipatele ne vor bate la usa. Daca ne uitam în prezidiu, la domnul presedinte Victor Ponta, va rog sa credeti ca România va merge pe un drum bun. În aceasta perioada, la Constanta, se desfasoara si scoala de vara a tinerilor social democrati si conservatori. La nivelul judetului Dâmbovita, PC, cu pasi repezi, prinde aripi". Primarii social democrati nu au ezitat sa-si spuna supararile în fata presedintelui PSD, Victor Ponta. Primarul comunei Tatarani, Constantin Patru, a declarat ca de patru luni nu a reusit sa plateasca salariile angajatilor din primarie, ba, mai mult, si-a aratat si nemultumirile fata de esecul lui Mircea Geoana: "M-am culcat cu Mircea Geoana presedinte si m-am trezit dimineata cu Traian Basescu." Presedintele PSD, Victor Ponta, imediat a reactionat: "Data viitoare, nu o sa va las sa va culcati cu mine, ca cine stie cu cine va treziti". Consilierul municipal Teodor Vasiliu a propus adoptarea unei rezolutii care vizeaza schimbarea conducerii Consiliului Judetean, si desemnarea de catre PSD a unui candidat apt, rezolutie ce a fost supusa votului delegatilor si votata în unanimitate. Dupa cum stim, a fost aleasa o noua conducere: presedinte PSD Dâm bovita, Ion Stan, presedinte executiv, Adrian Tutuianu, secretar executiv, Leo Badea, trezorerier, Emilian Rusu si, nu în ultimul rand, cei 15 vicepresedinti. Presedintele PSD, Victor Ponta, în final, a felicitat noua conducere si a subliniat faptul ca, in cel mai scurt timp, social-democratii damboviteni vor castiga teren pe scena politica dâmboviteana.


Jurnal de Dambovita - Urmărit penal pentru infracţiuni grave de abuz în serviciu. Primarul Boriga, chemat la poliţie de Ziua Târgoviştei


Conform informaţiilor pe care le-am obţinut de la Poliţia Dâmboviţa, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, era aşteptat vineri, 3 septembrie a.c., la ora 13, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa. Primarului Gabriel Boriga urma să i se aducă la cunoştinţă capetele de acuzare din dosarul penal în care este cercetat, fiind învinuit de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.


„Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dâmboviţa efectuează cercetări pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţiile legale prin Parchetul competent. Persoana în cauză are calitatea de învinuit, confirmându-se începerea urmăririi penale împotriva dumnealui, şi are calitatea, de asemenea, de instigator. În acest dosar sunt cercetate două persoane care fac parte din Primăria municipiului Târgovişte. Una dintre persoanele cercetate este primarul municipiului”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Dâmboviţa, Georgiana Comănici.


În schimb, primarul a... absentat de la întâlnirea cu poliţiştii, fiind plecat „în interes de servicu”, după cum ne-au declarat surse din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, condus de Elena Udrea.


Mai mult, Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgovişte a transmis un comunicat, nesemnat şi neştampilat, plin de acuzaţii cu tentă diversionistă, din care am aflat că primarul Boriga este aşteptat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie în această săptămână şi că alţii ar fi vinovaţi de faptul că este urmărit penal, nu domnia sa.


Jurnal de Dambovita - MC Ranin, ales preşedintele PNL Târgovişte


Ieri a avut loc Adunarea Generală a Organizaţiei PNL Târgovişte. Desfăşurată la Casa Sindicatelor, în prezenţa delegaţilor aleşi, precum şi a invitaţilor, conferinţa şi-a ales preşedintele, Biroul Politic Local şi delegaţii la Conferinţa Judeţeană PNL. După prezentarea raportului de către preşedintele interimar Mihai Constantin Ranin, au avut loc dezbateri interesante privind prezentul organizaţiei, dar şi perspectiva acesteia.


Şedinţa a fost condusă de preşedintele Senatului PNL, venerabilul om politic Dinu Zamfirescu, care a transmis mesajul conducerii partidului şi, mai ales, misiunea celor care îşi depun candidaturile pentru a readuce PNL-ul târgovi ştean cel puţin la media pe ţară a partidului.


În prezenţa a peste 180 de persoane, candidaţii la funcţia de preşedinte, profesorul Ovidiu Băsceanu şi regizorul Mihai Constantin Ranin, şi-au prezentat proiectele de program, pentru eventualitatea în care vor fi aleşi. Întrucât nu a existat mare diferenţă între cele două proiecte, era de aşteptat să asistăm la o concurenţă foarte strânsă.


Votul final, însă, avea să-l aducă în postura de câştigător detaşat al funcţiei de preşedinte, cu 99 de voturi, pe Mihai Constantin Ranin. Candidatul Ovidiu Băsceanu a obţinut un număr de 47 de voturi.


Am remarcat eleganţa în discurs a câtorva liberali vechi, dar şi o infuzie de tineri, care, evident, vor crea perspective dătătoare de speranţă pentru membrii şi simpatizanţii acestui partid istoric. Aşa cum spuneam, au fost aleşi în Biroul organizaţiei un număr de 19 membri, dintre care 9 vicepreşedinţi.


Jurnal de Dambovita - Viceprimarul Bogdan Ana vrea să demisioneze


Şi-a dat sau nu demisia Bogdan Ana din funcţia de viceprimar şi cea de consilier municipal PDL? Circulă prin târg zvonul că lucrurile ar fi deja tranşate. Viceprimarul Bogdan Ana ar face un pas înapoi din politica locală. Alte voci din PDL spun că n-ar fi nimic sigur, ci doar o simplă intenţie. Surse neoficiale dau însă ca sigură demisia lui Bogdan Ana din funcţia de viceprimar. Acesta ar urma să-şi anunţe oficial plecarea din primărie chiar la următoarea şedinţă de Consiliu Local Municipal.


„Domne, ne-a anunţat, dar când şi-o dă nu ştiu”

Întrebat în legătură cu această situaţie, av. Marin Antonescu, vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, ne-a declarat: „Nu cunosc, sunt în concediu. Sunt în Italia. Săptămâna trecută, la conferinţa de presă, eu am anunţat intenţia lui, dar de atunci până acum nu mai ştiu nimic, nimic, nimic. Săptămâna trecută ne-am întâlnit la partid şi ne-a anunţat: «Domne, eu aş vrea să-mi dau demisia. Este vreo problemă?» Tată, asta e viaţa. Dacă vrei să-ţi dai, dă-ţi. Mi-a spus că are nişte oportunităţi şi că la vârsta lui trebuie să se gândească bine, că nu se mai întâlneşte cu ele. Dacă e la stadiul de intenţie, atunci eu nu pot să spun. Domne, ne-a anunţat, dar când şi-o dă nu ştiu. Omul a zis: e vreo problemă dacă într-o zi o să-mi dau demisia? Şi i-am spus că nu e nici o problemă, că nu-l poate nimeni obliga”.


„Până când nu se aprobă în Consiliu, nu se poate discuta despre treaba asta”

Şi celălalt viceprimar al municipiului Târgovişte, Paul Briceag, susţine că până nu există ceva oficial nu se poate vorbi. „Ştiţi foarte bine că acest lucru se va discuta şi se va aproba în Consiliu local. Până când nu se aprobă în Consiliu, ştiţi că nu se poate discuta despre treaba asta. Nu că există o interdicţie. Să nu mă interpretaţi greşit, dar nu are rost să discutăm din moment ce acest lucru va fi făcut public în şedinţa Consiliului local, unde vom stabili şi noul viceprimar, dacă această demisie va fi confirmată. Una discutăm la partid şi alta este un lucru public care va fi reconfirmat de Consiliul local. Şi atunci se va discuta şi demisia, în condiţiile în care şi-o va anunţa în scris. Deocamdată nu ştiu dacă a scris-o sau nu. Ştiu foarte clar că intenţionează să demisioneze”.


Bitpress Arges- Filip Georgescu: Ministrul sanatatii pus de PSD este seful mafiei medicamentelor


Declaratie incredibila a deputatului PSD, Filip Georgescu! Potrivit acestuia, ministrul Sanatatii cu care PSD a defilat cat a fost la putere ar fi seful mafiei medicamentelor, una dintre mafiile care fac legea in Romania si la centru, si la nivel local. Deputatul Georgescu nu a rostit numele ministrului, dar este foarte posibil sa fi facut referire la Ion Bazac, destul de controversat in mandatul sau.



,,Cine crede ca Romania e condusa de partidele politice este un mare dobitoc.
Romania este condusa, sa nu zic de mafie, ci de cuiburi de interese, patru-cinci, care vin la tine chiar si in plan judetean, ca sa nu mai vorbesc la nivel national. Eu stiu unul dintre ministri, pus de noi, ministrul Sanatatii: ala era si este seful mafiei medicamentelor. Asa e!” a declarat Filip Georgescu.



Nu este prima data cand parlamentarul PSD face referiri negative legate de oameni din propriul partid. Acesta si-a mai exprimat nemultumirea ca sunt promovati in functie persoane nepotrivite.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB