Oltenia - 3 august 2010

|

Gazeta de Sud - „Boierii“ din primărie nu renunţă la şefie

Câteva servicii din Primăria Craiova dispar prin comasare, conform noii organigrame. Cei care le-au condus până acum vor da testare pentru ocuparea funcţiei de şef la noile servicii. Printre aceştia se numără şi funcţionari sancţionaţi prin decizii ale Comisiei de disciplină sau a căror activitate a trecut neobservată anul trecut. De pildă, cele două servicii de constatare şi impunere la persoane fizice, din cadrul Direcţiei Taxe şi Impozite Locale, se reunesc într-unul singur. La şefia noului serviciu va candida şi Dumitru Miulescu, remarcat anul trecut prin înregistrarea de date false în evidenţele fiscale pentru un imobil evaluat la un milion de euro. Miulescu a scăpat cu o reducere a salariului pe trei luni, primăria reuşind să muşamalizeze cazul astfel încât să nu se ajungă la penal. Şi la Direcţia economică a primăriei au loc mişcări de trupe. Serviciul Autorizare agenţi economici şi control comercial absoarbe Biroul contracte economice şi se transformă în Serviciul contracte, autorizări agenţi economici şi control comercial. Potrivit raportului de activitate pe 2009, actualul serviciu, sub comanda lui Gheorghe Burci, care va trebui să dea testare pentru şefia viitorului serviciu, nu a acordat nici o sancţiune în 2009, deşi are în obiectul muncii „controlul comercial“. Gheorghe Burci a avut anul trecut venituri de 788 de milioane de lei vechi din primărie, iar Miulescu - 650 de milioane de lei vechi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB