Transilvania - 26 iulie 2010

|

Ziua de Vest (Timis) - Primarul Ciuhandu îi cere prefectului Băcală redeschiderea centurii

După ce că Timişoara are doar un sfert de centură de ocolire, şi acest tronson este închis. În 21 iunie, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat închiderea, pentru 15 zile, a circulaţiei rutiere pe centură, între sensul giratoriu cu DJ 609D spre Aeroportul Timişoara şi DN 69 spre Arad. Motivul era necesitatea aplicării marcajului şi a turnării stratului de uzură. Pentru că circulaţia pe centură nu a fost redeschisă nici acum, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu şi directorul Direcţiei Drumuri şi Transporturi din Primăria Timişoara, îi cer prefectului de Timiş, printr-o scrisoare, să redeschidă centura.

În caz contrar, spun semnatarii, Timişoara nu îşi poate îndeplini sarcinile asumate prin Tratatul de Aderare la UE, pentru creşterea calităţii aerului, astfel că se riscă declanşarea procedurii de Infrigement. “Cu siguranţă cunoaşteţi adresa nr. 2307/07.04.2010 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pentru finalizarea şi punerea în aplicare a Programului Integrat de Gestionare a Calităţii aerului în judeţul Timiş, adresă prin care se aduce la cunoştinţa Primăriei Municipiului Timişoara faptul că din cauza traficului intens, Timişoara este una dintre zonele în care au fost raportate depăşiri ale valorilor limită la PM10 (pulberi în suspensie cu un diametru mai mic de 10 microni) ceea ce duce la nerespectarea obligaţiilor asumate prin Tratatul de Aderare privind aplicarea Directivei 1999-30-CE. Mai mult, Municipiul Timişoara, alături de alte instituţii, a fost somat să ia măsuri urgente care să producă efecte certe de reducere a poluării. Nerealizarea măsurilor cuprinse în Programul Integrat de Gestionare a Calităţii aerului în judeţul Timiş va conduce la imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin Tratatul de Aderare, în calitate de stat membru al U.E. şi la declanşarea procedurii de INFRIGEMENT”, se arată în scrisoarea trimisă lui Mircea Băcală. “Vă rugăm să vă alăturaţi demersului nostru în vederea redeschiderii de urgenţă a circulaţiei pe Centura de ocolire a municipiului Timişoara, între sensul giratoriu cu DJ 609D spre Aeroportul Timişoara şi DN 69 spre Arad. Menţionăm faptul că toate lucrările în zona drumului public pe centura de ocolire se pot executa cu minime restricţii de circulaţie, fără închiderea totală a tronsonului afectat de lucrări. Vă rugăm, de asemenea, să ne comunicaţi măsurile pe care le-aţi luat în vederea redeschiderii centurii de ocolire a municipiului Timişoara”, se încheie scrisoarea adresată prefectului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB