Oltenia - 23 iunie 2010

|

www.gorj-domino.com (Gorj) - Datoriile spitalelor din Gorj, achitate doar pe jumătate. Consiliul Judeţean, băgat la plată

Banii pe care unităţile sanitare îi au de achitat către furnizori s-au împuţinat, brusc, în doar o săptămână. În urmă cu doar câteva zile, se ştia cu siguranţă că Spitalul Judeţean Gorj, cel mai mare debitor din judeţ, are de achitat datorii în valoare de aproximativ 70 de miliarde de lei, din care peste 40 de miliarde reprezentau datoriile istorice. De asemenea, la Dobriţa, se cunoştea că sunt restanţe de aproximativ 15 miliarde, din care 12,9 erau datorii chiar şi de prin 2006. La o conferinţă de presă susţinută ieri, directorul DSP Gorj, Marius Boeriu, a prezentat cu totul şi cu totul alte cifre. În fapt, acesta susţine că Ministrul nu va achita toate datoriile, ci doar o parte din ele, restul rămânând în sarcina celor care preiau unităţile sanitare.

Indiferent cât s-au zbătut, până la urmă tot cu datorii vor prelua unităţile sanitare. Asta este, cel puţin până acum, concluzia celor din sistemul sanitar gorjean care, prin vocea reprezentanţilor de la Direcţia de Sănătate Publică, au făcut-o publică.

Unitatea sanitară cu cele mai mari probleme financiare este Spitalul Judeţean Gorj, care are de achitat vreo 70 de miliarde de lei vechi, către furnizori. Consiliul Judeţean a anunţat că nu va prelua unitatea decât atunci când vor fi făcute aceste plăţi sau când Ministerul îşi va asuma responsabilitatea pentru plata datoriilor, în special a celor mai vechi. Directorul DSP Gorj, Marius Boeriu, susţine, însă, că doar o parte a datoriilor va fi achitată de către Minister. Acesta a precizat, ieri, şi nişte cifre, reprezentând „datoriile unităţilor sanitare”, cifre care sunt, însă, total diferite de cele pe care, tot el, le prezenta, la şedinţa cu primarii şi directorii de spitale din Gorj. Astfel, Boeriu a spus că, la Spitalul Judeţean, Ministerul nu va achita decât 34 de miliarde de lei vechi, restul rămânând de achitat de către Consiliul Judeţean Gorj. Suma plătită de Minister nu acoperă, însă, decât jumătate din datoriile Spitalului Judeţean şi este foarte puţin probabil ca facturile la 90 de zile, pe care le are de achitat instituţia sanitară să fie în valoare de 36 miliarde de lei vechi.

Dobriţa „a rămas” doar cu 11,8 miliarde ROL, din 15

Boeriu a mai spus că Spitalul de Pneumoftiziologie Dobriţa are datorii de 11,8 miliarde lei vechi, pe care le va achita Ministerul Sănătăţii, înainte de predarea către Consiliul Judeţean Gorj. Curios, datoriile pe care le avea unitatea, în urmă cu o săptămână erau de aproape 15 miliarde ROL, din care 12,9 miliarde ROL reprezentau datoriile istorice, adică exact pe acelea pe care Consiliul Judeţean s-a pronunţat că nu vrea să le achite.

De precizat că Dobriţa a fost de mai mult timp o instituţie sanitară cu probleme mari şi cu datorii pe măsură. În 2007, înregistra datorii de 18 miliarde ROL, în 2008 rămăsese doar cu 8, pentru ca, la începutul anului trecut, când a fost preluată de Tiberiu Tătaru, să aibă peste 11 miliarde lei vechi de achitat către furnizori.

Spitalul din Târgu Cărbuneşti, preluat de Primărie

Până acum, o singură primărie a semnat protocolul de preluare a unităţii sanitare, în speţă Primăria Târgu Cărbuneşti. Protocolul de predare-primire a fost semnat încă de acum o săptămână, edilul din Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu, afirmând că, indiferent dacă legea descentralizării are mici lacune, i se pare normal şi firesc să preia unitatea sanitară. Mai mult decât atât, primarul nu se poate plânge că preia un spital cu probleme financiare, la fel ca şi Dorin Hanu de la Motru, ambele unităţi sanitare fiind fără datorii. Ba unele chiar au bani în cont, cum este cazul celui din Motru.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Știri locale | Template Blue by TNB